A******** D* P********** N** 5**
ReclamantA**** E**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta A******** D* P********** N** 5**, prin administrator Novac Răzvan, în contradictoriu cu pârâta A**** E**. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.729,25 lei, reprezentând debit pe perioada ianuarie 2011-septembrie 2014, ca şi penalităţi de întârziere aferente, în cuantum de 3.682,20 lei, total 7.411,45 lei. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg-Mureş. Pronunţată în şedinţa publică din 27.04.2015
Hotararecameraconsiliu2605/2015 din 27.04.2015În temeiul art. 96 ind. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, dispune trimiterea cauzei la primul complet învestit cu judecarea dosarului nr. 2299/320/2014, în care a fost pronunţată încheierea civilă nr. 1980/18.03.2014, respectiv completul C.11 civil. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 martie 2015.
Incheiere de sedinta din 12.03.2015