S* A****** C***** S*
ReclamantS* N******* S*
PârâtRespinge ca neîntemeiată acţiunea în prestaţie tabulară formulată de către reclamantul S* A****** C***** S* în contradictoriu cu pârâtul S* N******* S*. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Târgu-Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 31.03.2016.
Hotarare 1811/2016 din 31.03.2016Amână pronunţarea la data de 31.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2016Acordă un nou termen pentru reluarea procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 02.03.2016În temeiul art. 258 Cod de procedură raportat la prevederile art. 255 Cod de procedură civilă încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum şi din oficiu proba cu interogatoriul pârâtei S* N******* S*. Pune în vedere reprezentantului reclamantului în termen de 5 zile să depună la dosar punctele de interogatoriu cu privire la pârâta S* N******* S* urmând să fie comunicate acesteia. Citarea pârâtei S* N******* S*, cu un exemplar al interogatoriul propus de reclamantă şi cu menţiunea de a depune până la următorul termen de judecată formularul de răspuns cu privire la acest interogatoriu. Acordă un nou termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 2.03.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.01.2016
Incheiere de sedinta din 13.01.2016Amână cauza
Incheiere de sedinta din 11.11.2015Amână cauza
Incheiere de sedinta din 23.09.2015amana cauza
Incheiere de sedinta din 17.06.2015Amână cauza
Incheiere de sedinta din 13.05.2015