S* U* M*** L***** S** L* C****** A****** C*********
ReclamantS* S**** H***** S*
PârâtS* S**** H***** S* L* S** I**** & A********
PârâtS* S**** H***** S*
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. UK MAXX LONDON S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. SUBEX HOTELS S.A.(fostă S.C. DECEBAL S.A.). Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 17400 euro reprezentând reducerea prestaţiei reclamantei-chiria diminuată a spaţiului închiriat conform contractului de închiriere nr. 267/01.02.2012 pentru perioada mai 2012-octombrie 2014 si în continuare până la data îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către pârâtă. Ia act că reclamanta a solicitat recuperarea cheltuielilor de judecata pe cale separată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată în data de 18.02.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 952/2019 din 18.02.2019AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 18.02.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.02.2019Amâna pronuntarea în cauză pentru data de 11.02.2019 ,pentru când soluţia va fi pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei ,potrivit art.402 Cod procedură civilă. Pronunţată azi, 04.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.02.2019AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 4.02.2019. PRONUNŢATĂ ÎN ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2019Respinge obiec?iunile formulate de pârâta SC SUBEX HOTELS cu privire la raportul de expertiză Balaceanu Cristina Teodora. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 11.12.2018, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 11.12.2018AMÂNĂ PRONUNŢAREA ASUPRA OBIEŢIUNILOR LA DATA DE 11.12.2018. PRONUNŢATĂ ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ DIN 5.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.12.2018Amână pronuntarea la data de 5.12.2018. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 16.11.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2018ACORDĂ TERMEN- PENTRU A SE EMITE ADRESĂ CĂTRE EXPERTUL PARTE PENTRU A DEPUNE PUNCTUL DE VEDERE LA RAPORTUL DE EXPERTIZĂ EFECTUAT ÎN CAUZĂ- LA DATA DE 25.01.2019, C30. Amână pronun?area asupra obiec?iunilor la raportul de expertiză la data de 28.11.2018.
Incheiere de sedinta din 16.11.2018ACORDĂ TERMEN- PENTRU STUDIUL RAPORTUUI DE EXPERTIZĂ, FORMULAREA DE EVENTUALE OBIECŢIUNI- LA DATA DE 16.11.2018, ORA 9,00, C.CIVIL 30.
Incheiere de sedinta din 28.09.2018ACORDĂ TERMEN-PENTRU REFACEREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ- LA DATA DE 28.09.2018, C.CIVIL 30.
Incheiere de sedinta din 15.06.2018ACORDĂ TERMEN-PENTRU A SE DEPUNE DOVADA CONVICĂRII PĂRŢILOR ÎN VEDEREA EFECTUĂRII RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ- LA DATA DE 15.06.2018, C.30.
Incheiere de sedinta din 04.05.2018ACORDĂ TERMEN-PENTRU STUDIUL RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ- LA DATA DE 4.05.2018, C.CIVIL 30.
Incheiere de sedinta din 29.03.2018ACORDĂ TERMEN-PENTRU ADMINISTRAREA PROBELOR- LA DATA DE 29.03.2018, C.CIVIL 30.
Incheiere de sedinta din 01.02.2018pentru ca reclamantul să achite onorariul de expert, T- 01.02.2018.
Incheiere de sedinta din 18.01.2018Respinge ca neîntemeiată exceptia autoritării de lucru judecat invocată de pârâta S* S**** H***** S*. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 29.12.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 29.12.2017Amână pronunţarea asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat la data de 29.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2017Amână pronunţarea asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat la data de 21.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.12.2017pentru a fi citată reclamanta cu menţiunea de a formula concluzii asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de către pârâtă pentru perioada 05.2012 - 30.09.2013 având în vedere soluţiile pronunţate în dosarele 18099/180/2013 şi 1900/180/2013.
Incheiere de sedinta din 19.10.2017pentru a fi efectuat în cauză un raport de expertiză care să răspundă la obiectivele propuse de către părţi
Incheiere de sedinta din 14.09.2017Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a judecăţii întemeiată pe disp.art.413 alin. Cpc. Stabileşte onorariul defintiv pentru expertul desemnat în sumă de 5000 lei, urmând ca reclamanta SC UK MAXX LONDON SRL să achite diferenţa de 4.000 lei. Stabileşte termen pentru continuarea judecăţii la data de 14.09.2017 Civil 30 pentru când vor fi citate părţile, reclamanta cu men?iunea achitării diferenţei de onorariu expert. Cu cale de atac poată cu fondul.
Incheiere de sedinta din 23.06.2017Amână ponunţarea la data de 23.06.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2017Amână pronun?area la data de 16.06.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.06.2017cerere de amânare formulată de reclamantă prin apărător
Incheiere de sedinta din 11.05.2017Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 06.04.2017pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 23.02.2017lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.01.2017lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 17.11.2016lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 06.10.2016Admite sesizarea din oficiu. Dispune preschimbarea termenului de judecata acordat in prezenta cauză de la 13.10.2016 la 06.10.2016,pentru cand vor fi citate partile. Cu cale de atac odata cu fondul.
Incheiere de sedinta din 27.06.2016lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 23.06.2016pentru efectuarea raportului de expertiză necesar soluţionării prezentei cauze
Incheiere de sedinta din 19.05.2016în vederea efectuării raportului de expertiză necesar soluţionării prezentei cauze
Incheiere de sedinta din 07.04.2016Respinge ca neîntemeiată cererea de recuzare a dnei expert Constantina Ecaterina,formulata de parata S* S**** H***** S*(fosta Decebal Bacau SA). La termenul de judecata din 07.04.2016 urmeaza a fi pusa in discutie oportunitatea inlocuirii dnei expert Constantina Ecaterina. Cu cale de atac odata cu fondul.
Incheiere de sedinta din 17.03.2016Amână pronunţarea la data de 17.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2016în vederea efectuării raportului de exeprtiză
Incheiere de sedinta din 04.02.2016pentru a se emite adresă către BLET BACĂU
Incheiere de sedinta din 21.01.2016pentru a se efectua verificări cu privire la specialitatea expertului ce urmează a efectua expertiza în prezenta cauză
Incheiere de sedinta din 19.11.2015pentru a fi comunicate către reclamant înscrisurile depuse de către pârâtă
Incheiere de sedinta din 24.09.2015pentru a se lua la cunoştinţă de răspunsurile la interogatorii.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015pentru ataşarea dosarului nr.16177/180/2012
Incheiere de sedinta din 21.05.2015administrarea probatoriilor
Incheiere de sedinta din 01.04.2015