S******* L* V***** V*******
PârâtG**** M****
ReclamantM**** M******
PârâtAdmite în parte excepţia de necompetentă teritorială a Judecătoriei Giurgiu ce a fost invocată de recalmantul G**** M****. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul G**** M**** şi pârâta Stănescu Venus Virginia, al cărui obiect a fost precizat prin cererea aflată la fila nr.22 din dosar în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti. Definitivă.
Hotarare 4069/2015 din 01.07.2015Amână pronunţarea la 01.07.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.06.2015Se va cita recalmantul cu menţiunea că domiciliul cu care figurează pârâta în baza de date DEPABD este acelaşi cu cel menţionat în cererea precizatoare, dar întrucât la termenul anterior factorul poştal a menţionat că pârâta nu mai locuieşte la acea adresă, iar noul locatar a refuzat citaţia, s-a încuviinţat citarea pârâtei prin mica- publicitate pe cheltuiala reclamantului într-un ziar de răspundere naţională.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015pentru lipsă de proecdură cu pârâta
Incheiere de sedinta din 28.04.2015ia act de cererea precizatoare formulată de reclamant , că obiectul cauzei îl constituie anularea totală a contractului de vânzare- cumpărare încheiat cu pârâta S******* L* V***** V*******. Dispune scoaterea din cauză a pârâtei M**** M****** şi introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei S******* L* V***** V******* şi citarea acesteia cu un exemplar de pe cererea precizatoare depusă la data de 05.03.2015, cât şi cu un exemplar de pe cererea depusă pentru acest termen, cu menţiunea de a formula întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 24.03.2015Trimite cauza completului iniţial învestit, respectiv CN4 spre competentă soluţionare.
Incheiere de sedinta din 10.02.2015În temeiul art.155/1 C.pr.civ.) 1865) suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei de a preciza cererea de chemare în judecată. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Incheiere suspendare din 22.07.2014Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Nicula Nicoleta Ramona în cauza civilă ce formează obiectul dosarului nr.1641/302/2008. Trimite cauza spre repartizare aleatorie. Fără cale de atac.
Incheiere abtinere din 13.06.2014Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea la 13.06.2014
Incheiere de sedinta din 02.06.2014În vederea soluţionării cererii de abţinere, înaintează dosarul la completul imediat următor, CN 16
Incheiere abtinere din 23.05.2014