Dosar 1651/193/2014 din 30.01.2014

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1651/193/2014
Data dosar:
30.01.2014
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2014 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Admis fond

    Admite cererea având ca obiect recunoaşterea hotărârii străine şi contopire pedepse formulată de petentul C******* A*****, în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul Botoşani. Recunoaşte sentinţa penală nr. 1528/16.07.2013 pronunţată de Tribunalul din Torino – Italia, prin care petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea a infracţiunii de proxenetism în formă continuată, instigare la fals şi fals privind identitatea, prev. şi ped. de art. 81 alin. 2, art. 110, art. 600 bis , art. 48 şi art. 480 din Codul penal italian, ce au corespondent în legislaţia română la art. 329 alin. 1, 2 şi 3, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, art. 291 şi art. 293 din Codul penal din 1969, toate cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal actual. Substituie pedepsei aplicate pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare. Constată că infracţiunile săvârşite pe teritoriul Italiei sunt în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 268/30.09.2008 a Judecătoriei Hârlău, definitivă la data de 08.02.2011, şi în concurs real cu infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 62/13.03.2012 şi nr. 157/20.09.2013 ale Judecătoriei Hârlău, rămase definitive la data de 07.01.2013, respectiv la data de 26.11.2013. Menţine măsura anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni aplicate prin sentinţa penală nr. 62/13.03.2012 a Judecătoriei Hârlău. Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate şi contopite prin sentinţa penală nr. 157/20.09.2013 a Judecătoriei Hârlău, după cum urmează: - 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 157/20.09.2013 a Judecătoriei Hârlău, definitivă la data de 26.11.2013, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. şi ped. de art. 180 alin. 2, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a şi art. 78 alin. 1 Cod penal din 1969; - 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 268/30.09.2008 a Judecătoriei Hârlău, rămasă definitivă la data de 08.02.2011, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 alin. 1, 2 lit. a, b, c, alin. 2 ind. 1 lit. a, b, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969; - 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 62/13.03.2012 a Judecătoriei Hârlău, definitivă la data de 07.01.2013, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 Cod penal din 1969. În temeiul art. 39 alin. 1Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal actual, contopeşte pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare, stabilită ca urmare a recunoaşterii hotărârii străine, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 268/30.09.2008 a Judecătoriei Hârlău, şi dispune ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 36 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal actual, contopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 62/13.03.2012 a Judecătoriei Hârlău, şi cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 157/20.09.2013 a Judecătoriei Hârlău, şi dispune ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal din 1969, interzice petentului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale. Deduce din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 18.01.2007 la data de 22.01.2007, perioada de arest provizoriu în vederea extrădării de la data de 22.09.2011 la data de 21.10.2011 şi a detenţiei de la data de 21.10.2011 la zi. Anulează mandatul de executare emis în baza sentinţei penale nr. 157/20.09.2013 a Judecătoriei Hârlău şi dispune emiterea unui nou mandat. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul pentru avocat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocaţi Botoşani (ptr. av. Sălăvăstreu Ioan – delegaţia nr. 407/2014) din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 27 noiembrie 2014.

    Hotarare 3297/2014 din 27.11.2014
  • Sedinta din data de 18.11.2014 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 27 noiembrie 2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.11.2014
  • Sedinta din data de 23.10.2014 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Instanţa dispune a se face adresă la Judecătoria Hârlău să înainteze copia sentinţei penale nr. 157 din 20.09.2013, cu menţionarea datei şi modalităţii rămânerii definitive, sens în care,

    Incheiere de sedinta din 23.10.2014
  • Sedinta din data de 19.09.2014 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Instanţa apreciază că se impune a se solicita de la Penitenciarul Botoşani situaţia juridică a petentului, şi

    Incheiere de sedinta din 19.09.2014
  • Sedinta din data de 02.07.2014 la ora 08:30

    Complet: PN1
  • Repus pe rol

    Având în vedere că din hotărârea pronunţată de Tribunalul din Torino – Italia rezultă că inculpatul a fost urmărit în baza unui mandat european de arestare, instanţa repune cauza pe rol pentru a se solicita relaţii de la Judecătoria Hârlău cu privire la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 268/30.09.2008, respectiv dacă inculpatul a fost urmărit în baza unui mandat european de arestare emis pentru executarea acesteia, data arestării de către autorităţile străine şi data predării autorităţilor române, sens în care,

    Incheiere de sedinta din 02.07.2014
  • Sedinta din data de 20.06.2014 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 2 iulie 2014, ora 14:00. Pronunţată în şedinţa publică din 20 iunie 2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2014
  • Sedinta din data de 27.05.2014 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Având în vedere că se impune traducerea sentinţei pronunţată de Tribunalul din Torino şi termenul solicitat de petent în acest sens, instanţa

    Incheiere de sedinta din 27.05.2014
  • Sedinta din data de 15.04.2014 la ora 08:30

    Complet: PA1
  • Amână cauza

    Instanţa dispune a se face adresă petentului pentru a i se aduce la cunoştinţă că se impune traducerea sentinţei pronunţată de Tribunalul din Torino şi să depună la dosar sentinţa tradusă, sens în care,

    Incheiere de sedinta din 15.04.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD