C**** L****
ReclamantT*** D*****
PârâtP*** E*******
PârâtP***** N******
PârâtP***** V*******
PârâtAdmite excepţia perimării cererii de chemare în judecată invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect grăniţuire formulată de reclamantul C.L. în contradictoriu cu pârâţii T.D., P.E., P.N. şi T.A. Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Turda. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 20 aprilie 2021.
Hotarare 929/2021 din 20.04.2021Respinge cererea de repunere pe rol. Menţine suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.Cu drept de recurs pe toată urata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.10.2018.
Incheiere suspendare din 02.10.2018lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 19.06.2018Admite declaratia de abtinere formulata în data de 20 aprilie 2018 de catre doamna judecator C.C. în dosarul numarul 1660/328/2014. Dispune trimiterea dosarului Serviciului de Registratura al instanţei în vederea repartizarii aleatorii a acestuia. Definitivă. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 aprilie 2018.
Incheiere abtinere din 24.04.2018Suspendat art. 413 alin. 1 pct. 1 NCPC pana la pronuntarea unei solutii definitive in dosar 5615/328/2015 al Jud. Turda
Incheiere suspendare din 24.05.2016la 24.05.2016 pentru depunere concluzii scise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2016lipsa procedura
Incheiere de sedinta din 19.04.2016lipsa raport expertiza
Incheiere de sedinta din 08.03.2016lipsa expertiza
Incheiere de sedinta din 12.01.2016lipsa expertiza
Incheiere de sedinta din 17.11.2015lipsa expertiza
Incheiere de sedinta din 06.10.2015lipsa expertiza
Incheiere de sedinta din 16.06.2015pentru administrare interogatoriu
Incheiere de sedinta din 05.05.2015