S***** G*******
ReclamantU******* A************ T********** S********
PârâtConstată perimată acţiunea civilă. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
Hotarare 179/2017 din 18.05.2017Suspendat în baza art.242 .
Incheiere suspendare din 20.09.2016În vederea audierii martorului
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Ia act de retragerea cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de apărătorul reclamantului. Menţine măsura suspendării cauzei formulată de reclamantul S***** G*******, cu domiciliul ales la Cabinet avocat Dimitrovici Nicoleta, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Sicheviţa – prin primar, cu sediul în comuna Sicheviţa, str. Principală, judeţul Caraş-Severin, având ca obiect uzucapiune Cu recurs de la comunicare, pe toată durata suspendării judecăţii, ce se va depune la Judecătoria Moldova Nouă.
Incheiere suspendare din 12.01.2016Suspendat în baza art.242 Cpc.
Incheiere suspendare din 13.10.2015Încuviinţează proba testimonială cu martorii nominalizaţi în acţiunea introductivă. Pune în vedere reclamantului prin apărător să depună la dosar dovada publicării somaţiei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţională. Amână cauza la data de 13.10.2015, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Citarea martorilor Veverca Iosif şi Lissi Francisc.
Incheiere de sedinta din 15.09.2015Amână cauza la 15.09.2015. Pune în vedere reclamantului prin apărător: - să depună documentaţie cadastrală cu viza O.C.P.I. - să depună la dosar dovada dovada publicării somaţiei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţională; - să depună la dosar adeverinţă din care să rezulte că imobilul nu face parte din domeniul public; Se va emite adresă către O.C.P.I. Caraş-Severin, cu solicitarea de a comunica instanţei dacă imobilele în litigiu sunt înscrise în CF.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015Amână cauza la data de 02.06.2015. Pune în vedere reclamantului prin apărător: - să depună documentaţie cadastrală cu viza O.C.P.I. - să depună la dosar precizare cu privire la data de când a început reclamantul să uzucapeze imobilul în litigiu; - să depună la dosar dovada afişării somaţiei la sediul primăriei şi dovada publicării somaţiei în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puţin unul de circulaţie naţională; - să depună la dosar adeverinţă din care să rezulte că imobilul nu face parte din domeniul public;
Incheiere de sedinta din 21.04.2015