M****** I**
ReclamantC******** D*** S** S** M*******************
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul MARINAŞ ION. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 7498/25.05.2016, pronunţată în dosarul nr. 16947/215/2014, în sensul că se va trece în cuprinsul dispozitivului menţiunea "Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Dolj, apel ce se va depune la Judecătoria Craiova", care din eroare s-a omis. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale sentinţei. Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul Dolj, apel ce se va depune la Judecătoria Craiova. Data in Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 05.04.2017.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.04.2017Admite acţiunea formulată de reclamantul MARINAŞ ION în contradictoriu cu pârâta S.C. CEREALCOM S.A. DOLJ, având ca obiect obligaţia de a face. Obligă pârâta să ridice cele două şiruri de gard aflate pe terenul reclamantului situat în com. Pieleşti, T47, P109, jud. Dolj, astfel cum au fost identificate prin punctele 10-11-12 (61,13 ml) şi 5-4-3 (63,66 ml) din schiţa anexă la raportul de expertiză topografie efectuat de expert Cîrpici Viorel. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1820 lei, reprezentând taxa de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.05.2016.
Hotarare 7498/2016 din 25.05.2016Amână pronunţarea la data de 25.05.2016, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.05.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.05.2016Amână pronunţarea la data de 18.05.2016, având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2016pentru ca părţile să observa raspunsul la obiectiuni.
Incheiere de sedinta din 20.04.2016pentru ca expertul să răspundă la obiectiunile formulate de către recl la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 02.03.2016pentru ca partile să observe raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 27.01.2016pentru a se emite adresă către expert şi BLET
Incheiere de sedinta din 18.11.2015pentru achitare onorariu expert
Incheiere de sedinta din 28.10.2015pentru observarea înscrisurilor depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 30.09.2015pt a se emite adresă către expert să răspundă la obiecţiunea încuviinţată de instanţă
Incheiere de sedinta din 01.07.2015administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 27.05.2015administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 06.05.2015În temeiul art. 411, pct. 2 NCpc, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării . Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.02.2015.
Incheiere suspendare din 18.02.2015administrarea probelor propuse Termen 18.02.2015
Incheiere de sedinta din 10.12.2014Admite excepţia nelegalei compuneri a completului, invocată de instanţă din oficiu. In temeiul art. 99 alin. 2 din Hotărârea CSM nr. 387/2005 dispune înaintarea cauzei la Compartimentul Registratură in vederea transpunerii la un complet specializat in soluţionarea litigiilor cu profesionişti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.10.2014
Incheiere de sedinta din 14.10.2014