U***** O***** Z*******
ReclamantO***** M****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta UNITATEA ADMISTRATIV TERITORIALĂ ORAŞUL ZĂRNEŞTI – prin primar în contradictoriu cu pârâta O***** M****. Obligă pârâta la plata către reclamanta a sumei totale de 478,44 lei, din care suma de 441,06 lei reprezintă contravaloarea chiriei restante în perioada mai-noiembrie 2013 şi suma de 37,38 lei reprezintă penalităţi de întârziere calculate până la data de 16.12.2013. Respinge celelalte pretenţii formulate de către reclamantă, ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Zărneşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată, astăzi, 19.05.2014, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Incheiere finala dezinvestire 218/2014 din 19.05.2014amânat pron ptr 19.05.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii 169/338/2014 din 12.05.2014