D***** D*** L******
Inculpat InculpatAdmite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece – Biroul Procurorului Public din Feldkirch, in dosarul nr. 2 St 98/14h pe numele persoanei solicitate, cetăţeanul român DESPĂU DORU LEONARD . Ia act de consimţământul la predare al persoanei solicitate. Dispune predarea persoanei solicitate DESPĂU DORU LEONARD , către autorităţile judiciare austriece cu respectarea regulii specialităţii, prev de art. 115 din Legea 302/2004, republicată. În baza art. 103 alin. 6 şi alin. 9 din Lg. 302/2004 menţine arestarea persoanei solicitate, DESPĂU DORU LEONARD în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 06 noiembrie 2014 şi până la data de 05 decembrie 2014, inclusiv. Dispune plata lucrării de traducere care se va realiza în regim de urgenţă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare, rămân în sarcina statului. Se vor lua masuri pentru traducerea în regim de urgenţă a actelor ce urmează a fi înaintate autorităţilor judiciare austriece Definitivă Pronunţată în şedinţa publică de la 3 noiembrie 2014 ÎNCHEIERE IN 4 NOIEMBRIE 2014 Admite cererea. Dispune plata onorariului traducătorului autorizat Popa Andra reprezentând contravaloarea unei traduceri de 2 pagini, în regim de urgenţă , în sumă de 100,68 lei, ( lucrarea din 4 noiembrie 2014), din fondurile Ministerului Justiţiei, alocate Curţii de Apel Craiova în acest scop. Pronunţată în şedinţa publică de la 4 noiembrie 2014.
Hotarare 317/2014 din 03.11.2014Admite propunerea . În baza art. 101 alin 5 lit a din Legea nr. 302/2004 Dispune arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate Despău Doru Leonard pe o durată de 15 zile începând cu data de 22 octombrie 2014, până la data de 5 noiembrie 2014, inclusiv Dispune emiterea mandatului de arestare. Fixează termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română, la data de 3 noiembrie 2014. Cu contestaţie in termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică de la 22 octombrie 2014, ora: 12:00
Incheiere de sedinta din 22.10.2014