C******** G*******
InculpatZ**** C****** A*****
Parte vătămatăC******** G*******
Inculpat1. Condamnă inculpatul C******** G*******, în prezent aflat în Arestul IPJ Suceava, la o pedeapsă de 3(trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 C.pen. din 1969(actualmente infracţiunea este incriminată prin dispoziţiile art.257 alin.1 şi 4 N.C.pen.), cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi b C.pen. din 1969 şi a art.5 N.C.pen. În baza art.61 C.pen. din 1969 revocă beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 2(doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.61/06.02.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 8211/314/2012, modificată prin decizia penală nr.271/2013 a Curţii de Apel Suceava, şi dispune contopirea restului rămas neexecutat de 291 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca, în final, inculpatul C******** G******* să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. din 1969. 2. În temeiul art. 396 alin. 1, 5 N.C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza I N.C.p.p., cu aplicarea art. 4 teza I N.C.pen., achită inculpatul C******** G*******, cu datele de identificare prezentate anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de sfidarea organelor judiciare prev. şi ped. de art. 2721 C.pen. din 1969, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală ca urmare a dezincriminării infracţiunii. În baza art.399 alin.1 N.C.p.p. menţine starea de arest a inculpatului iar conform art.88 din C.pen. din 1969(actualmente art.72 alin.1 N.C.pen.) deduce din pedeapsa de trei ani închisoare perioada cât timp inculpatul C******** G******* a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză din data de 16.12.2013-31.03.2014 şi 27.08.2014 la zi. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul C******** G******* în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Ia act că persoana vătămată Z**** C****** A***** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 N.C.p.p., obligă C******** G******* la plata către stat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei din cursul urmăririi penale. Potrivit art. 274 alin. 1 teza a II-a N.C.p.p. rap. la art.272 alin.2 N.C.p.p., onorariul apărătorului din oficiu Ştreangă Alina în cuantum de 200 lei conform delegaţiei avocaţiale nr. 12/10.01.2014, rămân în sarcina statului, fiind avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava iar onorariul apărătorului din oficiu din faza de urmărire penală Lămăşanu Ion în cuantum de 200 lei conform delegaţiei avocaţiale nr. 3467/16.12.2014, rămân în sarcina statului, fiind avansate din fondurile speciale ale Ministerului Public în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.09.2014.
Hotarare 352/2014 din 22.09.2014în baza art. 391 alin.2 C.p.p. amână pronunţarea cauzei la data de 22.09.2014. pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.09.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.09.2014În baza art. 242 N.C.p.p. respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, dispusă prin încheierea din data de 22.08.2014, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 171/314/2014, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpatul C******** G*******, în prezent aflat în Arestul IPJ Suceava, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi b C.pen. din 1969 şi art. 33 lit. a C.pen. din 1969, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă, astăzi, 11.09.2014, ora 15 .30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 11.09.2014În baza art. 391 alin.1 N.C.p.p fixează termen pentru pronunţare asupra fondului cauzei la data de 19.09.2014. În baza art. 391 alin.1 N.C.p.p. fixează termen pentru pronunţarea asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive pentru data de 11.09.2014, ora 15.00. pronunţată în şedinţa publică, azi. 10.09.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.09.2014În temeiul art. 215 alin. 7 din Codul de procedură penală raportat la art. 242 alin. 3 din Codul de procedură penală cu referire la art. 223 alin. 1 lit. d şi alin.2 Cod procedură penală, înlocuieşte măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin încheierea din data de 31.03.2014 a Judecătoriei Suceava, în dosarul nr. 171/314/2014, definitivă la data de 02.04.2014, faţă de inculpatul C******** G*******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi b vechiul C.pen., cu măsura arestării preventive. În temeiul art. 202 alin. 1, alin. 3 şi alin. 4 lit. e Codul de procedură penală raportat la art. 223 alin. 1 lit. d şi alin.2 Codul de procedură penală şi art. 238 alin. 1 şi 2 Codul de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului C******** G*******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi b vechiul C.pen, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare efectivă a mandatului de arestare preventivă. În temeiul art. 230 alin. 1 Codul de procedură penală, dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pe numele inculpatului C******** G*******, la momentul rămânerii definitive a prezentei încheieri. Respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului, de luare faţă de acesta a măsurii preventive a arestării la domiciliu, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.08.2014, ora 15.35.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 22.08.2014Se va emite adresă către Biroul Supravegheri Judiciare din cadrul I.P.J. Suceava pentru a comunica graficul de supraveghere privind pe inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 22 august 2014 ora 12.00, pentru se va cita inculpatul, cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 august 2014.
Incheiere de sedinta din 21.08.2014I N S T A N Ţ A Pentru a se cita martorul din lucrări Nechita Florentin cu mandat de aducere, Pentru a se cita următorii martori din lucrări, respectiv Iacob Maria ?i Cornea Gheorghe. D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 10.09.2014, ora 12.00, pentru când inculpatul ?i persoana vătămată au termenul în cuno?tin?ă. Se citează martorul din lucrări Nechita Florentin cu mandat de aducere. Se citează următorii martori din lucrări, respectiv Iacob Maria ?i Cornea Gheorghe. Pune în vedere inculpatului că are obliga?ia de a se prezenta în fa?a instan?ei având în vedere că se află sub imperiu controlului judiciar. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.07.2014.
Incheiere de sedinta din 16.07.2014I N S T A N Ţ A Pentru a se reveni cu adresă către Primăria comunei Fântânele jud. Suceava, în sensul celor de mai sus, Pentru a se cita primii doi martori din lucrări, respectiv Nechita Florentin ?i Miron Maricica, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 16.07.2014, ora 11.00,, pentru când inculpatul ?i persoana vătămată au termenul în cuno?tin?ă. Se revine cu adresă către Primăria comunei Fântânele jud. Suceava pentru a comunica dacă în sistemul de securitate pe care-l de?ine sunt montate camere video care să cuprindă ?i aria vizuală spre sec?ia de poli?ie din comună, respectiv locul în care se sus?ine că s-a desfăşurat incidentul şi totodată în cazul în care acest sistem de supraveghere există să comunice dacă mai deţin înregistrările din data de 16.12.2013. Pune în vedere inculpatului că are obliga?ia de a se prezenta în fa?a instan?ei având în vedere că se află sub imperiu controlului judiciar. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.06.2014.
Incheiere de sedinta din 25.06.2014I N S T A N Ţ A Pentru a se cita persoana vătămată atât telefonic cât ?i de la domiciliu cu men?iunea că în cazul în care nu se prezintă se va dispune amendarea sa ?i totodată se va emite mandat de aducere pe numele său, Pentru a se emite adresa către Primăria comunei Fântânele jud. Suceava, în sensul celor de mai sus, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 25.06.2014, ora 11.00, , pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Se citează persoana vătămată atât de la domiciliu cât ?i telefonic cu men?iunea că în cazul în care nu se prezintă se va dispune amendarea sa ?i totodată se va emite mandat de aducere pe numele său, Se emite adresă către Primăria comunei Fântânele jud. Suceava pentru a comunica dacă în sistemul de securitate pe care-l de?ine sunt montate camere video care să cuprindă ?i aria vizuală spre sec?ia de poli?ie din comună, respectiv locul în care se sus?ine că s-a desfăşurat incidentul şi totodată în cazul în care acest sistem de supraveghere există să comunice dacă mai deţin înregistrările din data de 16.12.2013. Pune în vedere inculpatului că are obliga?ia de a se prezenta în fa?a instan?ei având în vedere că se află sub imperiu controlului judiciar. Prorogă citarea martorilor din lucrări după audierea persoanei vătămate. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 04.06.2014.
Incheiere de sedinta din 04.06.2014I N S T A N Ţ A În ceea ce prive?te proba testimonială cu martorii din faza de urmărire penală o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la întregul ansamblu probator, apreciază că este imperios ca judecătorul fondului să audieze personal martorii ?i îi va audia, cu men?iunea că martorii vor fi cita?i după audierea persoanei vătămate, Pentru a se cita persoana vătămată atât de la domiciliu cât ?i telefonic cu men?iunea de a se prezenta în instan?ă în vederea audierii cu precizarea că în cazul în care nu se va prezenta instan?a va emite pe numele său mandat de aducere, Pentru a se emite adresa către Postul de Poli?ie Fântânele jud. Suceava, în sensul celor de mai sus, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 04.06.2014, ora 12, sala 104, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Se citează persoana vătămată atât de la domiciliu cât ?i telefonic cu men?iunea de a se prezenta în instan?ă în vederea audierii cu precizarea că în cazul în care nu se va prezenta instan?a va emite pe numele său mandat de aducere. Se emite adresă către Postul de Poli?ie Fântânele jud. Suceava pentru a comunica dacă există sau nu sistem de supraveghere video, sau dacă în curtea acestui post de poli?ie există montat acest sistem de supraveghere video, precum ?i dacă au un registrul de eviden?ă a persoanelor care au intrat în ziua respectivă în sec?ia de poli?ie cu diverse probleme ?i care, eventual, au înregistrat plângeri sau sesizări la poli?ie în ziua respectivă. Pune în vedere inculpatului că are obliga?ia de a se prezenta în fa?a instan?ei având în vedere că se află sub imperiu controlului judiciar. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.05.2014.
Incheiere de sedinta din 14.05.2014I N S T A N Ţ A Pentru a-i permite inculpatului să studieze dosarul, urmând ca ulterior instan?a să-i aducă la cuno?tin?ă acestuia disp. art. 349, art. 375 ?i art. 396 alin. 10 N.C.p.p., Pentru a-i garanta efectiv dreptul la apărare, având în vedere că inculpatul a fost în stare de re?inere iar ulterior nu a studiat dosarul , în condi?iile în care fiind în stare de re?inere a formulat o cerere pentru studiu dosarului, Pentru a respecta întrutotul disp. art. 6 din CEDO , respectiv dreptul la un proces echitabil ?i la o apărare efectivă, D I S P U N E : Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 14.05.2014, ora 12, sala 104, pentru când inculpatul are termenul în cuno?tin?ă. Se citează partea vătămată. Pune în vedere inculpatului că are obliga?ia de a se prezenta în fa?a instan?ei având în vedere că se află sub imperiu controlului judiciar. Prorogă discutarea înscrisurilor depuse pe cameră preliminară atât din partea inculpatului cât ?i din partea d-nei av. Dascălu Mirabela pentru termenul viitor. Prorogă discutarea probei cu înscrisuri solicitată de inculpat pentru termenul viitor. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.04.2014.
Incheiere de sedinta din 14.04.2014În baza art. 362 alin. 2 N.C.p.p. raportat la art. 208 alin. 2 N.C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 52/17.12.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.11542/314/2013 faţă de inculpatul C******** G*******, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi b vechiul C.pen. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat ca neîntemeiată. Admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, formulată de inculpatul C******** G******* şi, pe cale de consecinţă : În conformitate cu art. 242 al. 2 N.C.p.p. înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul C******** G*******, cu măsura controlului judiciar, prev. de art. 202 al. 4 lit. b N.C.p.p. şi reglementată de art. 215 N.C.p.p. şi dispune punerea acestuia în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 52 din data de 17.12.2013, emis de Judecătoria Suceava, în baza încheierii şedinţei Camerei de Consiliu nr. 52/17.12.2013, pronunţată în dosarul nr. 11542/314/2013, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este reţinut, deţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 215 alin. (1) N.C.p.p. impune inculpatului C******** G******* respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la Judecătoria Suceava şi la instanţa de control judiciar ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În temeiul art. 215 alin. (2) N.C.p.p., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului C******** G******* să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească teritoriul judeţului Suceava decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; b) să nu se apropie de persoana vătămată Z**** C****** A***** sau de membrii familiei acesteia precum şi de martori Nechita Florentin, Miron Maricica, Iacob Maria şi Cornea Gheorghe şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. (3) N.C.p.p. atrage atenţia inculpatului C******** G******* că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpat, ca neîntemeiată. În conformitate cu art. 215 al. 4 şi 6 N.C.p.p., organele de poliţie anterior menţionate au obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus iar, în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată instanţa de judecată. În considerarea disp. art. 215 alin. 5 N.C.p.p. măsura va fi comunicată inculpatului, Poliţiei mun. Suceava, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. 3 N.C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.03.2014, ora 16:20.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 31.03.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5222/P/2013 din data 08.01.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul C******** G*******, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 vechiul C.pen. şi sfidarea organelor judiciare, faptă prev. de art. 2721 alin. 1 vechiul C.pen., ambele cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi b vechiul C.pen. şi art. 33 lit. a din vechiul C.pen., precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C******** G******* şi fixează termen pentru judecarea cauzei de către Completul C5 penal pentru data de 14.04.2014, ora 10.30, sala 306, pentru când se vor cita părţile, se anunţă apărătorul inculpatului şi se solicită fişa de cazier actualizată a inculpatului. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului C******** G*******. Definitivă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.03.2014, ora 16.00.
Incheiere camera preliminara din 27.03.2014În temeiul art.348 N.C.p.p. rap. art.207 alin.6 N.C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul C******** G*******, , în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi b vechiul C.pen. În baza art.207 alin.6 C.p.p. raportat la art.207 alin.4 N.C.p.p. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul C******** G*******. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. În baza art. 275 al. 3 N.C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 05.03.2014, ora 17.00
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 05.03.2014În baza art.348 N.C.p.p. rap. art.207 N.C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin încheierea nr. 52/17.12.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.11542/314/2013 faţă de inculpatul C******** G*******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 vechiul C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi b vechiul C.pen. În baza art.207 alin.4 C.p.p. menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul C******** G*******. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de inculpat, prin apărător, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 07.02.2014, ora 13.45.
Incheiere de sedinta din 07.02.2014I N S T A N Ţ A , Având în vedere disp. art. 6 alin.2 din Legea nr. 255/19.07.2013, D I S P U N E : Trimite prezenta cauză la judecătorul de cameră preliminară CCP 5 pentru dispunerea măsurilor. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 5 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 05.02.2014În temeiul art.1608a alin.6 C.p.p., respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C******** G*******, , în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi b C.pen. şi art. 33 lit. a C.pen., ca neîntemeiată. În baza art.192 alin.2 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.01.2014, ora 17.15.
Incheiere de sedinta din 29.01.2014În temeiul art.3001 alin.1 raportat la art.160 C.p.p., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate prin încheierea nr. 52/17.12.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.11542/314/2013 faţă de inculpatul C******** G*******, , în prezent aflat în Arestul IPJ Suceava, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a şi b C.pen. şi art. 33 lit. a C.pen. În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul C******** G*******. Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C******** G*******, prin apărător, ca neîntemeiată. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul C******** G*******, prin apărător, ca neîntemeiată. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art.300 ind.1 alin.3 C.p.p. raportat la art.159 alin.11 C.p.p. măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere care este obligată să le aducă la cunoştinţă inculpatului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,10.01.2014, ora 16.30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 10.01.2014