L*** C*********
ReclamantE***** G******
PârâtE***** A**** D****
PârâtE***** A**** D****
PârâtAdmite sesizarea In baza art. 416 NCPC Constata perimata cererea Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la pronuntare, ce se va depune la Judecatoria Racari. Pronuntata in sedinta publica, azi 09.12.2015
Hotarare 1350/2015 din 09.12.2015În baza art. 411 (1) pct. 2 NCPC. Suspendă judecata. Cu recurs.
Incheiere suspendare din 15.04.2015Ia act de precizările reclamantului şi pârâtului în cadrul interogatoriului luat din oficiu de către instanţă. Incuviintează pentru reclamant probele cu interogatoriu, înscrisuri, testimonială, cu un martor şi expertiză specialitatea agricultură, cu următoarele obiective: identificarea terenului conform actelor de proprietate aflate la dosar şi să se stabilească c/val lipsei de folosinţă a terenului ce face obiectul cauzei, în perioada 2012-2013-2014. În cadrul probei cu înscrisuri, emiterea unei adrese către Primăria Comunei Tărtăşeşti să comunice dacă pârâta a cultivat suprafaţa de 14.100 mp, aflată în T 1, P 4/1/1 şi a declarat la Registrul Agricol, că a cultivat această supraţa de teren, să precizeze dacă au eliberat o adeverinţă pentru pârâtă să ridice fonduri (suvenţii) de la APIA . Din oficiu, în cadrul aceleiaşi adrese, Primăria Comunei Tărtăşeşti să precizeze care este media/ha a arendei pentru terenul situat în aceiaşi parcela cu terenul reclamantului ( media arendei)şi,să comunice la dosar în copie certificată conformă cu originalul Fişa de punere în posesie şi Procesul verbal de punere în posesie aferent TP nr 44452/03.08.1994. Pune în vedere reclamantului, să depună la dosar copii din dosarul penal despre care a făcut vorbire. Prin tragere la sorţi, desemnează în calitate de expert tehnic judiciar specialitatea agricultură pe inginer Eftene Constantin cu un onorariu stabilit provizoriu în sumă de 1000 lei , în sarcina reclamantului, urmand sa faca dovada in acest sens. Se va emite adresă către Biroul de Expertize Dâmboviţa să precizeze dacă expertul Eftimie Constantin se află în activitate. Se emite adresă către expert să se prezinte la sediul instanţei pentru a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, în vederea întocmirii lucrării de expertiză. Încuviintează pentru pârât probele cu interogatoriu şi înscrisuri. În cadrul probei cu înscrisuri , pune în vedere pârâtului, să depună la dosar dovezi privind efectuarea lucrărilor de întreţinere. În ceea ce priveşte martorul propus de către pârât în ciuda opunerii reclamantului, raportat la faptul că, se recunoaşte că împreună cu acest unchi al pârâtului s-a mers şi s-a discutat, în vederea arendarii, este util a se asculta în această calitate, încuviinţând proba testimonială. Pune în vedere reclamantului şi pârătului să fie prezenţi şi la termenul ce se va acorda pentru interogatoriu. Se citează pârâta cu menţiunea „ la interogatoriu”. Nu se citează reclamantul si pârâtul întrucât au termen în cunoştinţă, conform prev. art 229 alin 1 NCPC. Amână cauza si acorda termen de judecata la data de 15.04.2015 Cu cale de atac odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.02.2015
Incheiere de sedinta din 18.02.2015