D** G*******
PetentRespinge cererea. Obligă pe petentul-condamnat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 decembrie 2014.
Hotarare 175/2014 din 05.12.2014Acordă termen pentru a se depune la dosar de către petent traducerea în limba română a înscrisului depus la data de 25.11.2014 în limba italiană. Amână judecarea cauzei la 05 decembrie 2014. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 28.11.2014Fixează termen de judecată la data de 28.11.2014, completul C6 penal, sala 2, ora 8.30, cu citarea părţilor, ca urmare a repartizării ciclice, în condiţiile prev. de art. 99 alin.11 din HCSM 387/2005.
Emite adresă către petent pentru ca, în baza art. 530 al.2 Cod proc.pen. să depună la dosar dovezile de la locul de muncă unde a lucrat de la data executării pedepsei şi până în prezent, iar în baza art. 168 lit. b Cod proc.pen,. să depună dovada achitării integrale a sumei la care a fost obligat prin sentinţa penală nr. 60/16.04.1998 pronunţată în dosarul nr. 6120/1997. Totodată, emite adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Argeş, pentru a comunica dacă petentul a achitat integral obligaţiile ce i-au fost stabilite prin sentinţa penală nr. 60/16.04.1998 pronunţată în dosarul nr. 6120/1997. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, amână judecarea cauzei la data de 27 octombrie 2014, pentru când petentul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 22.09.2014Apreciind prioritară necesitatea respectării principiului continuităţii completului de judecată, amână judecarea cauzei la data de 22 septembrie 2014. Cod proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 8 septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 08.09.2014Emite adresă către Tribunalul Argeş în vederea înaintării dosarului de fond nr. 6120/1997. Emite adresă către Inspectoratul de Poliţie Argeş – Serviciul Cazier, în vederea comunicării fişei de cazier judiciar a petentului. În vederea înaintării dosarului de fond şi a fişei de cazier judiciar, amână cauza la data de 8 septembrie 2014, pentru când petentul are termen în cunoştinţă. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din 30 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 30.06.2014