M****** M**** M******
ReclamantR****** I*****
ReclamantA********* E*****
ReclamantB****** D*****
ReclamantB********* R*****
ReclamantAdmite excepţia de perimare a cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu. Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii: M****** M**** M******, R****** I*****, B****** D***** Mărioara B********* R***** Aurelia, în contradictoriu cu pârâţii Minsterul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, şi Ministerul Finanţelor Publice, Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2015.
Hotarare 2201/2015 din 30.10.2015Suspendat conform disp.art.242 N.C.pr.civilă.
Incheiere suspendare din 07.11.2014Amână judecarea cauzei la data de 07.11.2014, pentru când pârâţii au termen în cunoştinţă conform disp.art.229 al.1 NCPC, se citează reclamanţii cu menţiunea de a preciza şi depune dovada în privinţa calităţilor de procurori, în activitate sau pensionari, respectiv personal auxiliar de specialitate pensionari sau în activitate, urmând ca după această precizare instanţa să stabilească competenţa de soluţionare din punct de vedere general, material şi teritorial. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.10. 2014.
Incheiere de sedinta din 24.10.2014