P******** D* P* L**** Î******* - D***** - S**** T********* B****
ApelantB**** M****
Apelant InculpatB***** M*******
Apelant InculpatA****** N******** D* A*********** F******
Intimat Parte civilăI. În baza art.421, pct.2, lit.a c.pr.pen., admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Bacău, împotriva împotriva sentinţei penale nr.300/30.01.2014 a Judecătoriei Bacău, pronunţată în dosarul nr.17645/180/2012, în ceea ce priveşte neaplicarea pedepsei complementare, neaplicarea pedepsei accesorii prevăzute de art.64, alin.1, lit.c c.pen. anterior şi necomunicarea hotărârii la Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Desfiinţează sentinţa penală apelată cu privire la aceste aspecte. Reţine cauza spre rejudecare şi în fond. Aplică inculpatei B**** M****, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a-II-a, lit.b şi c (dreptul de a fi administrator de firmă) c.pen. pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.20 c.pen. anterior, raportat la art.8, alin.1 şi 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art.37, lit.a c.pen. anterior, atât pe lângă pedeapsa principală individuală, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Aplică inculpatei B***** M*******, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a-II-a, lit.b şi c (dreptul de a fi administrator de firmă) c.pen. pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.26 c.pen. anterior, raportat la art.20 c.pen. anterior, raportat la art.8, alin.1 şi 3 din Legea 241/2005, cu aplicarea art.37, lit.a c.pen. anterior, atât pe lângă pedeapsa principală individuală, cât şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă. Interzice inculpatelor exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64, lit.a, teza a-II-a, lit.b şi c (dreptul de a fi administrator de firmă) c.pen. anterior, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art.71, alin.2 c.pen. anterior. În baza art.13 din Legea 241/2005 dispune comunicarea prezentei hotărâri Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art.275, alin.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului rămân în sarcina acestuia. II. În baza art.421, pct.1, lit.b c.pr.pen., respinge apelurile formulate de apelantele-inculpat B**** M**** şi B***** M******* împotriva aceleiaşi sentinţe penale, ca nefondate. În baza art.275, alin.2 c.pr.pen., obligă fiecare apelantă-inculpat la plata a 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.06.2014.
Hotarare 481/2014 din 20.06.2014Amână pronunţarea la data de 20.06.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2014T. 19 iunie 2014, A 6, faţă de cererea apelantelor inculpat de amânare a judecării cauzei pentru a-şi angaja apărători.
Incheiere de sedinta din 24.04.2014