M******** I**** R*****
InculpatÎn baza art. 336 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul M.I.R. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4500 lei (25 de lei ziua-amendă), reprezentând 180 zile de amendă, stabilită conform dispoziţiilor art. 61 al. 4 litera c din Noul Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 63 al. 1 din Noul Cod penal. În baza art. 274 al. 1 din Noul Cod de procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 300 lei avansată de stat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, conform art. 410 al. 1 din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 decembrie 2014.
Hotarare 176/2014 din 10.12.2014Dispune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată înăuntrul căruia va dispune citarea martorilor din rechizitoriu, respectiv Cornea Sandu, Kisgyorgy Csaba şi Racolţea Pavel Alexandru, la adresele indicate în cuprinsul acestuia şi pe numele căruia va emite mandate de aducere. Pentru cele ce preced, soroceşte amânarea judecării cauzei la data de 10.12.2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014Dispune reluarea citării inculpatului şi emiterea unui mandat de aducere cu însoţitor pe numele lui. Pentru cele ce preced, amână judecarea cauzei la 12.11.2014. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 08.10.2014În baza art. 346 al. 2 teza a II-a C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung nr. 2443/P/2013 din 23 iunie 2014 privind pe inculpatul M. I. R., trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 336 al.1 C.pen. (art.87 al.1 din OUG nr.195/2002) cu aplic. art.5 C.pen. Constată legal administrate probele şi efectuată urmărirea penală. Dispune începerea judecăţii şi înaintarea cauzei completului C9 - penal. În temeiul art.346 rap. la art.361 şi 353 C.pr.p. fixează primul termen de judecată la 8 otombrie 2014, C9 penal, ora 8,30, pentru când se citează inculpatul. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în Camera de Consiliu din 17.09.2014.
Incheiere camera preliminara din 17.09.2014