E***** F*****
InculpatÎn baza art. 386 N.C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului E***** F*****, din infracţiunile prev. de art. 335 alin. 1 N. C. pen şi 323 N.C. pen., în infracţiunile prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 şi respectiv art. 291 C. pen. 1968. În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul E***** F***** la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 291 Cp 1968, condamnă pe inculpatul E***** F***** la pedeapsa de 1 an (unu) an închisoare. În temeiul art. 33 lit. b si 34 lit. b din Codul penal, contopeşte pedepsele aplicate mai sus, astfel încât inculpatul execută în final pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 71 Cp. interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza a II a ) şi b C p. În baza art. 81 din Codul penal, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 din Codul penal. În baza art. 359 alin. 1 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cp, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării, atenţionare ce va fi comunicată în scris inculpatului, conf. art. 359 alin. 2 Cpp. În baza art. 71 alin 5 Cp. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. In temeiul art. 274 (1) N.C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2015.
Hotarare 58/2015 din 20.04.2015în vederea revenirii cu adresă către SPCRPCIV Dolj pentru comunicarea relaţiilor solicitate, cât şi pentru emiterea adresei către IGPF - Punctul de contact Oradea, în vederea comunicării dacă îşi menţin punctul de vedere comunicat prin adresa aflată la fila 15 (dosar UP) cu privire la inexistenţa permisului de conducere emis de autorităţile italiene. De asemenea, i se pune în vedere apărătorului inculpatului să indice adresa actuală a martorului încuviinţat, prorogând cererea reprezentantului Ministerului Public referitoare la decăderea inculpatului din dreptul de a mai administra această probă
Incheiere de sedinta din 16.03.2015în vederea revenirii cu adresă către SPC Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vechiculelor Dolj
Incheiere de sedinta din 23.02.2015în vederea administrării porobelor
Incheiere de sedinta din 26.01.2015instanţa , apreciază că , în cauză este lipsă de procedură cu inculpatul,având în vedere dovada de citare de la dosar din care rezultă că acesta nu a primit personal citaţia , motiv pentru care , va dispune amânarea cauzei şi repetarea procedurii de citare atât la domiciliul acestuia , cu mandat de aducere , cât şi prin afişare la uşa instanţei
Incheiere de sedinta din 17.11.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 170/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea privind pe inculpatul E***** F*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 C.pen. şi uz de fals, prevăzută de art. 323 C.pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen. a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul E***** F***** şi va înainta cauza la completul de judecată C 1. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.10.2014.
Incheiere camera preliminara din 16.10.2014