H***** C****
Apelant InculpatB** L******
Intimat Parte civilăÎn baza art. 16 din Ordinul nr. 1054/C/27.07.2005 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Legea nr. 281/2004 şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 110/2005, stabileşte valoarea serviciilor de traducere prestate în prezenta cauză de către traducătorul SC Remarx SRL la suma de 248 lei. Prezenta încheiere se comunică Departamentului economico-financiar al Curţii de Apel Braşov în vederea efectuării plăţii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 10.02.2015Respinge apelul declarat de inculpatul H***** C**** împotriva sentinţei penale nr. 84/26.06.2014 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, pronunţată în dosar nr. 1776/322/2013, pe care o menţine. Onorariul interpretului de limbă maghiară, în cuantum de 70 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă B** L******. Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 14.10.2014.
Hotarare 505/2014 din 14.10.2014Amână pronunţarea la data de 14.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2014În vederea desemnării unui interpret de limbă maghiară pentru partea civilă, acordă termen la data de 07.10.2014, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 25.09.2014