P******** D* P* L**** J********** T********
ApelantR*** M****
Intimat inculpatP*** T********
Intimat inculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** T******** împotriva sentinţei penale nr. 2921/09.07.2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara, Secţia penală în dosarul nr. 1777/246/2013. Desfiinţează integral sentinţa apelată şi în rejudecare: În baza art. 292 din vechiul Cod penal raportat la art. 63 alin. 3 teza a II a din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a din vechiul Cod penal şi art. 5 alin. 1 din noul Cod penal condamnă pe inculpatul P.T., la pedeapsa de 3.000 (trei mii) lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. În baza art. 86/4 alin. 1 raportat la art. 83 alin. 1 din vechiul Cod penal revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P.T. prin Sentinţa penală nr. 109/01.11.2011 pronunţată de Judecătoria Ineu (dosar nr. 1060/246/2011), definitivă prin Decizia penală nr. 151/R/26.01.2011 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia penală, şi dispune executarea de către inculpatul P.T. a pedepsei de 3 ani închisoare (în regim de detenţie) alături de pedeapsa de 3000 lei amendă penală aplicată în acest dosar. Atrage atenţia inculpatului că în caz de sustragere cu rea-credinţă de la executarea amenzii instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii (cu executare în detenţie) în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată. În baza art. 25 din vechiul Cod penal raportat la art. 292 din vechiul Cod penal şi la art. 63 alin. 3 teza a II a din vechiul Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 din noul Cod penal condamnă pe inculpata R.M., la pedeapsa de 5.000 (cinci mii) lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în declaraţii. Atrage atenţia inculpatei că în caz de sustragere cu rea-credinţă de la executarea amenzii instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii (cu executare în detenţie) în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost achitată. În baza art. 25 alin. 3 din noul Cod de procedură penală desfiinţează în totalitate declaraţia pe propria răspundere dată de inculpatul P.T., autentificată de BNP B.E.H. din Ineu sub nr. 92 din data de 27.01.2011. În baza art. 25 alin. 3 din noul Cod de procedură penală dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, în sensul înscrierii în cartea funciară nr. 8366 a localităţii Ineu a obligaţiei inculpatei R.M. de plată a sultei în valoare de 45.000 lei în favoarea inculpatului P.T., conform sentinţei civile nr. 15317/03.12.2008 a Judecătoriei Timişoara, irevocabilă prin decizia civilă nr. 958/R/07.07.2009 a Tribunalului Timiş. Dispune comunicarea unei copii certificate a prezentei decizii către BNP B.E. H. din Ineu şi BCPI Ineu. În baza art. 275 alin. 2 şi 4 Cpp obligă pe fiecare dintre inculpaţi să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi la judecata în primă instanţă. În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului declarat de procuror rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 23.02.2015. Opinie separată 23.01.2015 Opinez în sensul respingerii, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, ca nefondat a apelului declarat de P******** D* P* L**** J********** T******** împotriva sentinţei penale nr. 2921/09.07.2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara, Secţia penală în dosarul nr. 1777/246/2013 şi a menţinerii sentinţei atacate. În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Hotarare 213/2015 din 23.02.2015Nefiind întrunită unanimitatea în adoptarea soluţiei asupra chestiunilor supuse deliberării se va repune cauza pe rol potrivit art. 394 alin.5 C.p.p. pentru reluarea judecării în complet de divergenţă. Stabileşte termen de judecată la data de 23.02.2015, ora 09,00 pentru când se citează părţile. În baza art. 54 alin.3,4 din Legea nr. 304/2004 trimite cauza preşedintelui de secţie pentru desemnare judecător, complet de divergenţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.01.2015.
Incheiere de sedinta din 26.01.2015Amână cauza la data de 26.01.2015
Incheiere de sedinta din 15.12.2014TERMEN: 15.12.2014
Incheiere de sedinta din 10.11.2014