H**** M****** - E**** c* d*** a***
ContestatorS* B*** P*** S*
IntimatH**** I***** c* d*** a***
ContestatorAdmite, în parte, cererea formulată de reclamanţii Horga Mihaela Elena şi Horga Iustin în contradictoriu cu pârâta SC Bancpost SA. Constată nulitatea absolută a clauzelor stipulate în cuprinsul convenţiei de credit nr. HL33759/21.08.2009 la art. III pct. 9 din Condiţiile Generale ale Convenţiei şi la art. 2.4.4 din Condiţiile Speciale ale Convenţiei, în virtutea caracterului abuziv al acestora şi dispune eliminarea acestora din convenţie. Obligă pârâta la restituirea către reclamanţi a tuturor sumelor achitate cu titlu de comision de rambursare anticipată, în baza convenţiei de credit, de la data achitării şi până la zi, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii efective a debitului restant. Respinge cererea formulată de reclamanţi în rest, ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la prezenta instanţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.09.2015.
Hotarare 9418/2015 din 24.09.2015Amână pronunţarea cauzei la data de 24.09.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.09.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.09.2015Amână pronunţarea cauzei la data de 17.09.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2015Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti. Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.01.2015.
Hotarare 976/2015 din 29.01.2015