E** K** R****** S** P*** B*** S****** S* T***
CreditorV****** M*****
DebitorAdmite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc Asociaţi Schiopu şi Tetu din Bucureşti. Dispune încuviinţarea executării silite a titlului executoriu contractul de credit nr.370351/07.11.2008 pornită la cererea EOS INVESTMENT RO GMBH Hamburg Germania, prin SC EOS KSI ROMÂNIA SRL, împotriva debitorului V****** M*****, domiciliat în Giurgiu, sos. pentru recuperarea creanţei de 12.657,7 RON la care se adaugă cheltuielile de executare şi autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu menţionat. Definitivă. „Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul contractul de credit nr. 370351/07.11.2008 pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tutor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu în condiţiile legii”.
Incheiere de executare silita 9223/2014 din 21.10.2014