E** K** R****** S**
ReclamantM***** A******
PârâtConstata perimata acţiunea. Cu recurs in 5 zile de la pronunţare care se va depune la Judecătoria Bacău.
Hotararecameraconsiliu1846/2016 din 16.03.2016În baza art. 242 C.pr.civ., instanţa suspendă judecarea cauzei civile formulată de reclamanta EOS KSI Romania S.R.L. în contradictoriu cu pârâta M***** A****** pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor stabilite în cursul judecăţii, în sensul de depune la dosar dovada cesiunii intervenite între Orange România S.A. şi EOS KSI Romania S.R.L., dovada notificării debitorului cu privire la cesiunea de creanţă şi dovada de primire a notificării de către debitor, modul detaliat de calcul al penalităţilor şi al dobânzii legale cu indicarea datei de la care au fost calculate, a numărului de zile de întârziere şi a procentului de penalitate aplicat. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.05.2015.
Incheiere suspendare din 15.05.2015PENTRU CA RECLAMANTA SA SI INDEPLINEASCA OBLIGATIILE,T-15 05 2015
Incheiere de sedinta din 24.04.2015