P******** D* P* L**** Î**** D**
ContestatorP********** J*****
IntimatS*** C*****
Intimat InculpatDec.150/C/Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 116/25.02.2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov. Desfiinţează în parte sentinţa penală contestată şi rejudecând: În baza art. 6 alin. 1 din Codul penal reduce durata pedepsei principale aplicate condamnatului S*** C***** de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare. Deduce din pedeapsa astfel redusă perioada executată de la data de 03.07.2003 la 26.02.2008 şi de la data de 29.05.2013 la zi. Constată executată integral pedeapsa astfel redusă şi dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului S*** C*****, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 6 alin. 5 din Codul penal constată că pedeapsa complementară şi măsura de siguranţă aplicate condamnatului S*** C***** au corespondent în legea nouă şi, în consecinţă, dispune executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 5 ani, precum şi a măsurii de siguranţă a confiscării sumelor de 3000 USD şi 40.000 USD, în echivalent în lei la cursul BNR. Înlătură dispoziţia de emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.04.2014.
Hotarare 150/2014 din 14.04.2014