P******** D* P* L**** J********** G*****
ApelantN***** V*****
Intimat InculpatD.P.1064/A Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** J********** G***** împotriva Sentinţei penale nr.1230/28.05.2014, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr.18652/233/2013. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, înlăturând dispoziţia privind schimbarea încadrării juridice, dispoziţia privind renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul N***** V*****, precum şi dispoziţia privind aplicarea unui avertisment şi, în rejudecare: În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969, cu aplicarea art.396 ind.10 C. pr. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), în referire la art. 76 lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art.63 C.pen. din 1969 şi cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul N***** V*****, pentru săvârşirea infracţiunii de stopaj la sursă, în formă continuată, la pedeapsa de 450 lei amendă penală. În temeiul art. 81 alin. 1 C. pen. din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei amenzii aplicată inculpatului N***** V*****, pe durata unui termen de încercare de 1 an, stabilit în condiţiile art. 82 alin. 2 Cod penal din 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Conform dispoziţiilor art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare efectuate în apel rămân în sarcina statului. Onorariul pentru apărătorul de semnat din oficiu (av. Constantin Angela), în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi. Definitivă.
Hotarare 1064/2014 din 19.11.2014Amână pronunţarea la data de 19.11.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2014