D******** D****** E*****
ContestatorS* P* E********* S****** S**
IntimatRespinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de intimata S* P* E********* S****** S** Roman. Admite, în parte, contestaţia precizată formulată de către contestatorul D******** D****** E***** în contradictoriu cu intimata S* P* E********* S****** S** Roman şi în consecinţă: Anulează decizia de concediere nr.3/02.12.2013 emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii actului de concediere. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii (04.12.2013) până la data reintegrării efective. Obligă intimata să vireze la bugetul consolidat de stat contribuţiile aferente acestor drepturi salariale. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării, la Tribunalul Neamţ, secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.10.2014.
Hotarare 1303 C din 08.10.2014pentru a se comunica intimatei răspunsul ITM cu menţiunea că la termenul de azi s-a admis proba cu înscrisuri, iar până la termenul acordat să depună înscrisurile de care înţelege sp se folosească în apărare
Incheiere de sedinta din 16.07.2014