B***** E******
ContestatorS* P* E********* S****** S**
IntimatRespinge, ca nefondată, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de intimata S* P* E********* S****** S** Roman. Admite, în parte, contestaţia formulată de către contestatorul B***** E****** în contradictoriu cu intimata S* P* E********* S****** S** Roman şi în consecinţă: Anulează decizia de concediere nr.1/02.12.2013 emisă de intimată. Dispune reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior emiterii actului de concediere. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii (04.12.2013) până la data reintegrării efective. Obligă intimata să vireze la bugetul consolidat de stat contribuţiile aferente acestor drepturi salariale. Respinge, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării, la Tribunalul Neamţ, secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.10.2014.
Hotarare 1304 C din 08.10.2014