S******* G******* L*****
PetentP******* Ş************** L*****
IntimatRESPINS PLANGEREA CA NEINTEMEIATA CU APEL
Hotarare 706/2015 din 23.02.2015probe
Incheiere de sedinta din 12.01.2015lipsă relaţii de la Primăria Sotrile-Poliţia Locală, revenire adresă pentrui ca aceasta să depună la dosar relaţiile solicitate, în caz contrar va fi sancţionată cu amendă judiciară.
Incheiere de sedinta din 08.12.2014ia act de susţinerile părţilor, faţă de lipsa relaţiilor intimatei ,acordă termen ,adresă intimată să depună la dosar toate actele care au stat la baza întocmirii celor două procese verbale de contravenţie şi dovada privind comunicarea celor două procese verbale de contravenţie către petent . ia act de susţinerea petentului în sensul că va efectua demersuri şi la Oficiul Poştal din mun.Ploieşti pentru a face dovada modalităţii prin care i-au fost comunciate cele două procese verbale de contravenţie contestate în cauză.
Incheiere de sedinta din 10.11.2014pentru a se depune la dosar de părti dovada comunicării celor două procese verbale contestate
Incheiere de sedinta din 29.09.2014