Dosar 1894/242/2012 din 17.01.2014

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1894/242/2012
Data dosar:
17.01.2014
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.09.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet 2 R - Camera de consiliu
  • Alte soluţii

    Admite cererea formulată de petenţii – intervenienţi P******* I*** şi PAŞCALĂU RICA, domiciliaţi în Timişoara, str. Ecaterina Teodoroiu , nr. 22, jud. Timiş. Îndreaptă eroarea materială strecurată în antepenultimul paragraf din considerentele Deciziei nr. 190/R/2012, pronunţată la data de 6 martie 2014, in dosar nr. 1894/242/2012 al Tribunalului Cluj, care se scrie corect::Aşadar , nefiind făcută dovada identităţii dintre terenurile cuprinse în certificatul de moştenitor şi cele cuprinse în titlul de proprietate, soluţia respingerii acţiunii este temeinică şi legală, în loc de „Aşadar nefiind făcută dovada identităţii dintre terenurile cuprinse în certificatul de moştenitor şi cele cuprinse în titlul de proprietate, soluţia respingerii acţiunii este netemeinică şi nelegală „ . Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2014.

    Incheiere finala dezinvestire 125/2014 din 05.09.2014
  • Sedinta din data de 06.03.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet 2R cauze cu caracter urgent
  • Nefondat

    Respinge ca nefondat recursul

    Hotarare 190/2014 din 06.03.2014
  • Sedinta din data de 27.02.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet 2R cauze cu caracter urgent
  • Amână pronunţarea

    pt. data de 6 martie 2014

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD