S* S******* D* S********* S* P*** G**** G*** T***** S**
DebitorG******* I****
LichidatorÎn baza art.130 din Legea nr.85/2006 aprobă raportul final publicat în BPI 15022/15.09.2020 şi închide procedura insolvenţei împotriva debitorului Servicii de Securitate şi Paza Guard Grup Tehnic SRL. Dispune radierea societăţii debitoare Servicii de Securitate şi Paza Guard Grup Tehnic SRL din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art.135 din Legea nr.85/2006 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE REGIONALE A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI, pentru efectuarea menţiunii şi va fi publicată în BPI. Prezenta sentinţă va fi notificată tuturor creditorilor debitoarei prin publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În baza art. 136 din Legea nr.85/2006 administratorul judiciar şi toate persoanele care l-au asistat sunt descărcate de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. Cu drept de a formula apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 11.12.2020.
Hotarare 5627/2020 din 11.12.2020Amână pronunţarea pentru data de 11.12.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2020Amână pronunţarea pentru data de 27.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2020Pentru continuarea procedurii în vederea depunerii de relaţii la zi privind bunurile debitoarei şi pentru a fi întocmite situaţii financiare finale
Incheiere de sedinta din 15.09.2020Pentru continuarea procedurii în vederea recuperării creanţelor
Incheiere de sedinta din 26.05.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti din data de 21.01.2020, instanţa va dispune amânarea dosarelor aflate pe rol, cu excepţia cauzelor urgente
Incheiere de sedinta din 28.01.2020Pentru continuarea procedurii în vederea recuperării creanţelor
Incheiere de sedinta din 01.10.2019pentru continuarea procedurii şi recuperarea creanţei
Incheiere de sedinta din 21.05.2019În vederea continuării procedurii insolvenţei debitoarei.
Incheiere de sedinta din 05.02.2019În vederea continuării procedurii insolvenţei debitoarei şi recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 06.11.2018În vederea continuării procedurii insolvenţei debitoarei.
Incheiere de sedinta din 26.06.2018Admite cererea. Dispune plata sumei de 11.682 lei către lichidatorul judiciar G******* I**** din fondul de lichidare, reprezentand cheltuieli de arhivare a documentelor debitoarei S* S******* D* S********* S* P*** G**** G*** T***** S**. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 06.03.2018În vederea continuării procedurii insolvenţei debitoarei.
Incheiere de sedinta din 07.11.2017În vederea continuării procedurii insolvenţei debitoarei.
Incheiere de sedinta din 27.06.2017În vederea continuării procedurii insolvenţei debitoarei.
Incheiere de sedinta din 02.05.2017În vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 17.01.2017În vederea continuării procedurii şi recuperării creanţelor deţinute de debitoare
Incheiere de sedinta din 11.10.2016Admite cererile de repunere in termenul de declarare creanta formulate de Compania Locala de Termoficare Colterm SA si SC TOMIS GUARD SRL. Dispune ca lichidatorul judiciar sa verifice in conformitate cu disp.art.66 creantele creditorilor Compania Locala de Termoficare Colterm SA si SC TOMIS GUARD SRL si sa procedeze in conecinta. Cu apel in 30 zile de la comunicare . Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucuresti Pronunţată în şedinţă publică
Incheiere de sedinta din 31.05.2016În vederea continuării procedurii şi recuperării creanţelor
Incheiere de sedinta din 16.02.2016Admite cererea lichidatorului judiciar CII Raicu Ilie. Dispune plata catre lichidatorul judiciar CII Raicu Ilie a sumei de 1000 lei reprezentand onorariu din averea debitoarei prin grija lichidatorului judiciar G******* I**** iar in lipsa de disponibilitati din fondul prevazut la art.4 din legea 85/2006. Cu apel in 30 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică
Incheiere de sedinta din 03.11.2015In baza disp.art.11 lit.d din legea 85/2006 confirma pe G******* I**** in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S* S******* D* S********* S* P*** G**** G*** T***** S** desemnat prin decizia creditorului majoritar DGRFP Bucuresti publicata in BPI nr.15092/10.09.2015. Cu apel in 30 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica.
Incheiere de sedinta din 20.10.2015În vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 16.06.2015Respinge ca neinetemeiata cererea de indreptare eroare materiala. Dispune ca lichidatorul RECUPERARE CONSULTING GROUP IPURL sa predea documentelor privind procedura insolventei debitoarei lichidatorului CII RAICU ILIE Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere indreptare eroare materiala din 02.06.2015Ia act de renuntarea la mandat a lichidatorului RECUPERARE CONSULTING GRUP SRL. Dispune inlocuirea lichidatorului judiciar RECUPERARE CONSULTING GRUP SRL cu CII RAICU ILIE, cu un onorariu provizoriu de 1500 lei. Pune in vedere lichidatorului judiciar AGENTIA DE REORGANIZARE JUDICIARA IPURL sa predea noului lichidator CII RAICU ILIE in termen de 15 zile toate documentele privind procedura insolventei debitoarei VSC SERVICII SECURITATE SI PAZA GUARD GRUP TEHNIC SRL. Cu apel in 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucuresti Pronuntata in sedinta publica.
Incheiere de sedinta din 04.05.2015Amână pronunţarea la data de 04.05.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2015Amână pronunţarea la data de 28.04.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2015Admite cererea. Dispune inlocuirea lichidatorului judiciar AGENTIA DE REORGANIZARE JUDICIARA IPURL cu RECUPERARE CONSULTING GROUP IPURL, cu un onorariu provizoriu de 1500 lei. Descarca lichidatorul judiciar AGENTIA DE REORGANIZARE JUDICIARA IPURL de orice indatoriri. Pune in vedere lichidatorului judiciar AGENTIA DE REORGANIZARE JUDICIARA IPURL sa predea noului lichidator in termen de 15 zile toate documentele privind procedura insolventei debitoarei SC SERVICII SECURITATE SI PAZA GUARD GRUP TEHNIC SRL. Respinge cererea lichidatorului judiciar AGENTIA DE REORGANIZARE JUDICIARA IPURL de plata a unui onorariu de 3000 lei. Dispune plata către lichidatorul judiciar AGENTIA DE REORGANIZARE JUDICIARA IPURL a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu si 450 lei cheltuieli de procedura, din averea debitoarei, prin grija noului lichidator iar in cazul in care debitoare nu detine bunuri din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din legea 85/2006. Cu apel in 30 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica.
Incheiere de sedinta din 17.03.2015În vederea continuării procedurii.
Incheiere de sedinta din 25.11.2014Ia act de refuzul CII Barbu Claudiu Andrei de preluarea atribuţiilor de lichidator judiciar cf. art. 22 alin. 1 Legea 85/2006. Desemneaza lichidator judiciar provizoriu pe Agenţia de Reorganizare Judiciară IPURL. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.09.2014
Incheiere de sedinta din 02.09.2014Admite cererea debitoarei. În baza art. 107 alin.1 raportat la art.32 alin 1 din Legea 85 /2006 privind procedura insolven?ei, dispune intrarea in faliment prin procedura simplificata a debitoarei In temeiul art.107 alin 2 din Legea 85/2006 privind procedura insolven?ei ridica dreptul de administrare al debitoarei. Dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil in conturi sa nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de în?tiintare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei si trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe in care debitoarea are bunuri in vederea sigilării, in sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen maxim de 10 zile de la data deschiderii procedurii falimentului pentru predarea gestiunii averii de la debitoare/administrator la lichidator, împreuna cu lista actelor si operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii, menţionata la art.46 alin 2 din lege, precum si a unei liste cu numele si adresele creditorilor cu toate creanţele acestora la data intrării in faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Stabileşte următoarele termene limita: termenul-limită de depunere a declaraţiilor de creanţă la 26.09.2014 , termenul de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al creanţelor la 07.10.2014 şi termenul de definitivare a tabelului creanţelor la 23.10.2014 si data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor 13.10.2014 . Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe CII BARBU CLAUDIU ANDREI cu atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea 85/2006, cu o remuneraţie provizorie de 3.000 lei din averea debitoarei. Pune in vedere lichidatorului judiciar prevederile Legea nr. 31/1990 republicata si dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. In temeiul art. 109 alin 1 rap la art. 33 alin 6 si 7 din legea 85/2006, privind procedura insolven?ei, dispune ca lichidatorul judiciar sa trimită o notificare , in condiţiile art. 61 alin 3 din lege, privind intrarea debitoarei in procedura falimentului prin procedura simplificata, ridicarea dreptului de administrare si dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi in lista depusa de debitoarea in conformitate cu art. 35 rap la art. 28 alin 1 lit. c) , debitoarei si ORC sau după caz, registrului societă?ilor agricole ori registrului asociaţiilor si fundaţiilor in care debitoarea este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti in a căror jurisdicţie se afla sediul declarat la registrul comerţului, si tutor băncilor unde debitoarea are conturi deschise, in vederea aplicării prevederilor art. 36 din lege. Potrivit art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace adunarea asociaţilor pentru desemnarea administratorului special Pune in vedere lichidatorului judiciar sa întocmească un raport amănunţit in sensul art. 59 alin 1 din lege si să îl depună la dosarul cauzei în termen de 40 de zile. În măsura în care nu sunt puse la dispoziţie documentele contabile ale societăţii se vor avea în vedere datele din bilanţurile contabile ale societăţii. Pune în vedere lichidatorului judiciar să întreprindă demersuri pentru stabilirea existenţei bunurilor în patrimoniul societăţii debitoare prin emiterea de adrese către serviciile de impozite şi taxe locale, precum şi către celelalte autorităţi care ar putea oferi astfel de relaţii, conform art. 58 din Legea nr. 85/2006. Pune in vedere lichidatorului judiciar sa întocmească un raport amănunţit in sensul art. 59 alin 1 din lege si sa-l depună la dosarul cauzei în 40 de zile. Dispune deschiderea de către debitoarea a unui cont la o unitate bancara din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, in termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, in caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar . Eventualele disponibilitatea băneşti vor fi păstrate intr-un cont special de depozit bancar. Pune in vedere lichidatorului judiciar sa ia masuri de arhivare a documentelor contabile ale societă?ii debitoare in conformitate cu dispoziţiile legii 16/1996 cu modificările ulterioare, respectiv gruparea pe unită?i arhivistice, păstrarea si inventarierea pe durata procedurii reorganizării si lichidării judiciare, iar ulterior de selectare si întocmire a procesului verbal prevăzut de art. 11 din lege, predarea documentelor conform art. 18 indice 1 cu încuno?tiin?area direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale asupra masurilor dispuse. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 25.11.2014 Executorie, cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bucure?ti Pronunţata in şedinţa publica , azi, 11.08.2014 . PRESEDINTE
Incheiere de sedinta din 11.08.2014Pentru a se depune copie certificată sau originalul mandatului dat persoanei care ce a semnat în numele asociatului şi delegaţia avocaţială în original.
Incheiere de sedinta din 03.07.2014În vederea depunerii de înscrisuri
Incheiere de sedinta din 17.06.2014