L******* P*******
ContestatorV*********** F****** D******
ContestatorRespinge contestaţia privitoare la L******* P******* şi la Viezurişteanu Florentina Daniela ca fiind neînsuşită. În baza art. 275 al 3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru L******* P*******, în cuantum de 100 lei, fiind avansat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 04.12.2014.
Hotarare 328/2014 din 04.12.2014Amână cauza şi acordă termen la data de 04.12.2014 – arestaţi, pentru când se vor cita contestatorii, cu menţiunea dacă-şi însuşesc cererea şi cu aducerea la cunoştinţă a împrejurării că poate solicita judecata în lipsă conform articolului 364 alineatul 4 din Codul de Procedură Penală; contestatorul L******* P******* prin administraţia locului de detenţie – Penitenciarul Mărgineni. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 20.11.2014.
Incheiere de sedinta din 20.11.2014Se citează contestatoarea Vizureşteanu Florentina Daniela, la domiciliu. Se citează contestatorul condamnat, prin administraţia locului de deţinere, Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 20.11.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.10.2014
Incheiere de sedinta din 30.10.2014