Dosar 1942/117/2014 din 01.04.2014

sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1942/117/2014
Data dosar:
01.04.2014
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.04.2014 la ora 8:00

    Complet: Complet VII F Contestatii
  • Admis contestaţia la executare

    În baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 şi art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., admite contestaţia la executare formulată de „Comisia de evaluare a situaţiei juridice condamnaţilor aflaţi în executarea pedepselor” din cadrul Penitenciarului Gherla privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului S,V,în prezent deţinut în Penitenciarul Gherla şi în consecinţă: În baza art. 6 alin. (1) C. pen., reduce pedeapsa aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 174/29.03.2007 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 3871/15.08.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174- art. 175 lit. i C.pen. de la 1969, cu aplicarea art. 73 lit. b C.pen. de la 1969 de la 14 ani închisoare la 13 ani şi 4 luni închisoare, conform dispoziţiilor de incriminare ale art. 188 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 75 lit. a C.pen. – art. 76 alin. 1 C.pen. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b şi d C.pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 6 alin. 5 C.pen., aplică condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b şi d C.pen. Scade din durata pedepsei durata pedepsei durata executată de la 20.09.2006 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei nr. 196/2007 emis de Tribunalul Cluj la data de 17 august 2007 şi dispune emiterea unui nou mandat, potrivit dispoziţiilor prezentei. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare cu condamnatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.04.2014.

    Hotarare 308/2014 din 04.04.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD