S* V******* S**
PetentI************ T********* D* M**** G***
IntimatSC nr.450 din 12 mai 2015 Admite, în parte, plângerea contravenţională formulată de petenta VITUFLOR S.R.L, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgu Jiu, str. Tudor Vladimirescu, nr.65, parter, camera 5 judeţul Gorj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimatul în contradictoriu cu intimatul I************ T********* D* M**** G***, cu sediul în Târgu Jiu, str. 14 Octombrie, nr.154, judeţul Gorj, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria G.J., nr. 0011452, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatului, la data de 28.11.2014. Dispune modificarea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria G.J., nr. 0011452, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatului, la data de 28.11.2014, în sensul schimbării sancţiunii contravenţionale principale aplicate în cuprinsul acestuia, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 137, alin.3, din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare din „Amendă în cuantum de 1500 lei” în „Avertisment”. Menţine celelalte prevederi ale procesului verbal atacat. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite, constând în nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal şi îi recomandă, ca pe viitor, să respecte dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Novaci Pronunţată în şedinţa publică de azi, 12 mai 2015.
Hotarare 450/2015 din 12.05.2015Pentru ca apărătorul petentei să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte că au fost îndeplinite obligaţiile stabilite în urma controlului, în sarcina petentei, cu 10 zile mai înainte de termen pentru a fi comunicate şi intimatei.
Incheiere de sedinta din 07.04.2015