M****** D***
InculpatÎn baza art.336 alin 1 C.p. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p. Condamna pe inculpatul M****** D*** la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 91, 92 C.p. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 al. 1C.p. Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 3 C.p. Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 61 de zile, în cadrul Primăriei Strehaia sau Şcolii din oraşul Strehaia. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoz. art. 96 C.p.. În baza art. 274 al. 1 C.p.p. Obligă inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei.
Hotarare 130/2014 din 08.12.2014În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 663/P/2014 din data de 26.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia privind pe inculpatul M****** D***, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M****** D***. Acordă termen la data de 08 decembrie 2014 pentru când se va cita inculpatul M****** D***. Definitivă.
Incheiere camera preliminara 54/2014 din 12.11.2014