G******* G******
Apelant ReclamantG******* M******
Apelant ReclamantS********* N******** A S**** S*
Apelant PârâtS******** E********** M****** R** V*****
Apelant PârâtRespinge apelurile ca nefondate. Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotarare 424/2014 din 18.11.2014Amână pronunţarea la data de 18 noiembrie 2014. Cu recurs, odată cu fondul.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2014Amână cauza la data de 11 noiembrie 2014,pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Admite proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul apelanţilor-reclamanţi, teza probatorie fiind cea precizată mai sus, înscrisuri ce au fost depuse cu borderou, comunicate şi părţii adverse. Admite proba cu martorul Mocuţa Marius, solicitată de apărătorul apelantelor-pârâte, urmând a se cita acesta la adresa precizată în scris la dosar. Pentru echitate de tratament admite proba cu un martor şi pentru apelanţii-reclamanţi, martor ce va fi precizat cu listă în termen de 5 zile. Pune în vedere apărătorului apelanţilor-reclamanţi să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 229,5 lei, reprezentând a doua tranşă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 Octombrie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 14.10.2014Admite, în parte cererea de reexaminare. Modifică încheierea din data de 16.09.2014, în sensul că admite, în parte cererea de acordare a ajutorului public sub formaeşalonării taxei de timnbru de 1377 lei, în 6 rate egale de 229,5 lei/lună. Irevocabilă.
Incheiere de sedinta secreta din 02.10.2014Amână cauza la data de 14.10.2014,pentru când se va comunica apelanţilor-reclamanţi copie de pe încheierea privind acordarea de ajutor public judiciar, în vederea formulării cererii de reexaminare. Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 Septembrie 2014, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal Respinge cererea pentru acordarea de ajutor public judiciar formulată de apelanţii-reclamanţi. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare.
Incheiere de sedinta din 16.09.2014Admite cererea de amânare a cauzei în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar formulată de apelanţii-reclamanti, prin apărătorul lor. Amână judecarea cauzei la 16 septembrie 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 02.09.2014