B******** D*****
InculpatA****** - A********** N******** A V****** G*****
Parte civilăHOT.Condamnă pe inculpatul B******** D***** la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin.3 în referire la alin.1 din Legea nr. 86/2006 , cu aplicarea art. 375 NCPP şi art. 396 alin.10 din NCPP. ( faptă din 28.03.2014). În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Galaţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără încuviinţarea instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Ghidigeni sau la Şcoala Gimnazială nr. 1 Ghidigeni, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind condiţiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Obligă pe inculpat să plătească părţii civile ANAF- AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILOR suma de 2125,00 lei cu titlu de datorie vamală calculată la data de 28.03.2014, plus dobânzi şi penalităţi de întârziere începând cu data de 28.03.2014 (data comiterii faptei, ) şi până la achitare efectivă. Conform art. 112 lit. e din NCP confiscă în folosul statului de la inculpat 100 pachete de ţigări marca „ Plugarul” şi 100 pachete de ţigări marca „ Ashima” ridicate de la inculpat şi aflate la IPJ Galaţi, conform dovezii seria H nr.0091391 din 09.05.2014. Constată că la instanţă inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 250,00 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei inculpatului, părţii civile şi procurorului.. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.09.2014.
Hotarare 262/2014 din 30.09.2014Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2014 pentru ca inculpatul, prin apărătorul ales să-şi pregătescă apărarea.
Incheiere de sedinta din 16.09.2014ÎNCHEIERE ( minută) În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1214/P/2014 din 23.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpatul B******** D*****, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de contrabandă, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin.3 din Legea nr. 82/2006( faptă săvârşită la data de 28.03.2014),a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B******** D*****. Stabileşte termen de judecată la data de 16.09.2014 sala I ora 930, pentru când vor fi citaţi inculpatul B******** D***** şi partea civilă ANAF – AUTORITATEA NAŢIONLĂ A VĂMILOR- AGENŢIA GALAŢI Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, de judecătorul de cameră preliminară, azi, 24.07.2014.
Incheiere de sedinta din 24.07.2014