R***** N******
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplic.art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul R***** N******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice autovehicul, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice autovehicul, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Vâlcea sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Toşmani sau în cadrul Primăriei Comunei Frânceşti, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică din 25.03.2015.
Hotarare 73/2015 din 25.03.2015Stabileşte că pronunţarea în cauză va avea loc în data de 25.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.03.2015Constată că, va admite cererea de amânare formulată de inculpatul R***** N****** şi va amâna cauze la data de 11 martie 2015, faţă de lipsa apărătorului inculpatului.
Incheiere de sedinta din 25.02.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală; Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1333/P/2014 din 20.10.2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu privind pe inculpatul R***** N******, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice prev. de art. 336 alin. 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R***** N******. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 12.01.2015.
Incheiere camera preliminara din 12.01.2015