D****** G****** Ş*****
InculpatÎn temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul D****** G****** Ş***** la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art. 71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal din 1969. În temeiul art. 81 şi art. 82 Cod penal din 1969, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 10 (zece) luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969, în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.06.2014.
Hotarare 1640/2014 din 13.06.2014amână pronunţarea la data de 13.06.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2014T:06.06.2014-în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 16.05.2014dispune începerea judecăţii şi acordă primul termen la data de 16.05.2014
Incheiere camera preliminara 142 din 22.04.2014