V**** A*****
InculpatV**** A*****
InculpatÎn temeiul art. 293 alin. 1 Cod penal anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Vîlcu Andrei la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În temeiul art. 71 Cod penal anterior, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal anterior pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 20 Cod penal anterior raportat la art. 70 alin. 1 din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul Vîlcu Andrei la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. În temeiul art. 71 Cod penal anterior, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal anterior pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 26 Cod penal anterior raportat la art. 288 Cod penal anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. În temeiul art. 71 Cod penal anterior, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal anterior pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 33 Cod penal anterior şi art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior, cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 Cod penal, contopeşte cele trei pedepse aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 luni închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, deci, în final inculpatul execută 7 (şapte) luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal anterior, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal anterior pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 81 şi art. 82 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal anterior, suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1969, în sensul că săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În baza art. 25 alin. 3 Cod procedură penală, dispune desfiinţarea în întregime a înscrisului: carte de identitate seria AR nr. 533021, completată pe numele Răzmeriţă Andrei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.05.2014.
Hotarare 1460/2014 din 20.05.2014amână pronunţarea la data de 20.05.2014, ora 14,00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2014dispune începerea judecăţii si acordă primul termen la data de 16.05.2014
Incheiere camera preliminara 141 din 22.04.2014