S* T*********** S**
IntimatS* G***** R****** S** - C* S***** A*** L* C*** A** '******* A******** S* A**********
ContestatorAdmite în parte contestaţia formulată de contestatoarea S.C. Gealan Romania S.R.L. în contradictoriu cu intimata debitoare S.C. Tele Electron S.R.L. şi administratorul judiciar Asid Insolv S.P.R.L. privind tabelul preliminar al creanţelor. Dispune înscrierea contestatoarei pe tabelul creanţelor debitoarei cu o creanţă în valoare de 5.986.667,14 lei – pură şi simplă şi cu o creanţă în valoare de 5.011.643,53 lei - sub condiţie, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei la executare în dosarul nr. 47586/301/2014 şi a cererii privind validarea popririi ce face obiectul cauzei 22696/299/2013*. Dispune înlăturarea condiţiei „analizei oportunităţii aducerii creanţei în patrimoniul debitoarei”. Respinge contestaţia formulată de contestatoarea S.C. Tele Electron S.R.L. în contradictoriu cu intimata creditoare Gealan Romania S.R.L., ca neîntemeiată. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.12.2014
Hotarare 10877/2014 din 16.12.2014