Dosar 19958/236/2014 din 19.11.2014

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 19958/236/2014
Data dosar:
19.11.2014
Instanta:
Judecătoria Giurgiu
Departament:
Generale
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.03.2015 la ora 08:30

    Complet: CN2
  • Anulează cererea

    În temeiul art. 200 alin. (3) NCPC, anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SOCIETATEA COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ (SCM) „Sârguinţa” Giurgiu, în contradictoriu cu pârâtele SOCIETATEA COOPERATIVA MEŞTEŞUGĂREASCĂ „DUNĂREA” GIURGIU şi OCPI Giurgiu, pentru neîndeplinirea în termenul de 10 zile prev. de art. 200 alin. (2) NCPC a cerinţelor impuse de instanţă în vederea complinirii lipsurilor constatate cu privire la cererea de chemare în judecată, constând în faptul că nu a ataşat dovada calităţii de reprezentant – extras din registrul public în care este menţionată împuternicirea, nu a precizat cererea cu privire la obiect, valoarea obiectului şi modul de calcul, motivele de fapt şi de drept şi dovezile pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, încălcând astfel disp. art. 194 lit. b), c), d), e) NCPC. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei încheieri. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.03.2015, la sediul Judecătoriei Giurgiu, jud. Giurgiu.

    Incheiere finala dezinvestire din 02.03.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD