Dosar 201/62/2014 din 16.01.2014

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 201/62/2014
Data dosar:
16.01.2014
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.12.2017 la ora 12:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Fond

    În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC ALFACENTRUM SRL şi radierea acestuia din registrul comerţului. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul BRAŞOV pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Onorariul lichidatorului judiciar EOS INSOLVENCY SPRL în sumă de 3.000 lei+ TVA şi suma de 98,25 lei cheltuieli cu procedura vor fi plătite din contul constituit potrivit art. 4 din legea nr. 85/2006. Autorizează creditorii să pună în executare sentinţa civilă pronunţată în dosarul nr. 201/62/2014/a1. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.12.2017.

    Hotarare 1434/2017 din 06.12.2017
  • Sedinta din data de 29.11.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea în cauză la data de 06.12.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2017
  • Sedinta din data de 27.09.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru a rămâne definitivă sentinţa civilă nr. 297/sind/ 08.03.2017 pronunţată în dosarul asociat nr. 201/62/2014/a1, stabileşte termen la data de 29.11.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2017
  • Sedinta din data de 17.05.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru a rămâne definitivă sentinţa civilă nr. 297/sind/ 08.03.2017 pronunţată în dosarul asociat nr. 201/62/2014/a1, stabileşte termen la data de 27.09.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2017
  • Sedinta din data de 08.03.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 17.05.2017, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 08.03.2017
  • Sedinta din data de 07.12.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 08.03.2017, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2016
  • Sedinta din data de 07.09.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 07.12.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 07.09.2016
  • Sedinta din data de 20.04.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 07.09.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2016
  • Sedinta din data de 13.01.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la data de 20.04.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2016
  • Sedinta din data de 23.09.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea definitivă a acţiunii privind angajarea răspunderii administratorului, stabileşte termen la 13.01.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 23.09.2015
  • Sedinta din data de 29.04.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea şi publicarea raportului final în BPI, soluţionarea eventualelor obiecţiuni la raport, aprobarea acestuia şi discutarea propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la dat a de 23.09.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 29.04.2015
  • Sedinta din data de 28.01.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulata de către administratorul judiciar EOS INSOLVENCY SPRL. Dispune intrarea în procedura simplificată a falimentului a debitorului SC ALFACENTRUM SRL. Confirmă în calitate de lichidator pe administratorul judiciar pe EOS INSOLEVNCY SPRL. Fixează termen de judecată la data de 29.04.2015, sala T4, ora 8,30.

    Hotarare intermediara 144/2015 din 28.01.2015
  • Sedinta din data de 10.12.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru discutarea propunerii de trecere a debitoarei la procedura de faliment, stabileşte termen la data de 28.01.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 10.12.2014
  • Sedinta din data de 24.09.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea prcoedurii şi formularea de propuneri în acest sens, stabileşte termen la data de 10.12.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2014
  • Sedinta din data de 24.09.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3-CC
  • Amână cauza

    Confirmă în calitatea de administrator judiciar al debitoarei SC ALFACENTRUM SRL pe practicianul în insolvenţă EOS INSOLVENCY SPRL şi încetează atribuţiile administratorului judiciar CII RĂHĂIANU MONICA.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2014
  • Sedinta din data de 16.04.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Admite cererea formulată de creditoarea ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV în contradictoriu cu debitoarea SC ALFACENTRUM SRL. Deschide procedura generală de insolvenţă faţă de debitoarea SC ALFACENTRUM SRL. Numeşte administrator judiciar pe CII RĂHĂIAN MONICA. Fixează termen de judecată la data de 24.09.2014, sala T4, ora 8,30.

    Hotarare intermediara 1209/2014 din 16.04.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD