B******* I* G*******
InculpatO****** V* G*******
InculpatS*** B******* S*** P*** R*********** L**** M******** S****
Parte civilăÎn baza art. 244 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul BOŞOMOIU GHEORGHE, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 323 teza a II-a C.pen. cu aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe acelaşi inculpat BOŞOMOIU GHEORGHE la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Constată că infracţiunile au fost săvârşite în condiţiile art. 38 alin.1 C.pen. În baza art. 39 lit. b) C.pen. dispune ca inculpatul BOŞOMOIU GHEORGHE să execute, în final pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului BOŞOMOIU GHEORGHE ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului BOŞOMOIU GHEORGHE ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul BOŞOMOIU GHEORGHE ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C.pen. impune inculpatului BOŞOMOIU GHEORGHE să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul BOŞOMOIU GHEORGHE va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriilor Cicăneşti sau Albeştii de Argeş pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare În baza art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 244 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe inculpatul OLTEANU GHEORGHE la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 323 teza a II-a C.pen. cu aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C.proc.pen. condamnă pe acelaşi inculpat OLTEANU GHEORGHE la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Constată că infracţiunile au fost săvârşite în condiţiile art. 38 alin.1 C.pen. În baza art. 39 lit. b) C.pen. dispune ca inculpatul OLTEANU GHEORGHE să execute, în final pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului OLTEANU GHEORGHE ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului OLTEANU GHEORGHE ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul OLTEANU GHEORGHE ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C.pen. impune inculpatului OLTEANU GHEORGHE să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul OLTEANU GHEORGHE va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriilor Cicăneşti sau Albeştii de Argeş pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare În baza art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. În baza art. 397 cu aplicarea art. 23 alin.2 şi 3 C.proc.pen. admite acţiunea civilă formulată de parte civilă SC BANC POST SA împotriva inculpaţilor BOŞOMOIU GHEORGHE şi OLTEANU GHEORGHE şi, pe cale de consecinţă: Obligă pe inculpatul BOŞOMOIU GHEORGHE la plata în favoarea părţii civile a sumei de 31.717,95 lei, din care 12.260,99 lei credit restant şi 19.456,96 lei comisioane şi dobânzi restante Obligă pe inculpatul OLTEANU GHEORGHE la plata în favoarea părţii civile a sumei de 40.751,53 lei, din care 17.099,02 lei credit restant şi 23.652,51 lei comisioane şi dobânzi restante. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe fiecare dintre cei 2 inculpaţi la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08.03.2016.
Hotarare 58/2016 din 08.03.2016Conform art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea încheierii se vor face la data de 08.03.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.03.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2016Pune în vedere apărătorului inculpaţilor, ca în măsura în care inculpatul Boşomoiu Gheorghe nu se prezintă, să precizeze care probele administrate în faza de urmărire penală le contestă. Se citează inculpatului Boşomoiu Gheorghe cu mandat de aducere, potrivit art. 265 Cod procedură penală. Amână judecarea cauzei la data de 03.03.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016Admite cererea inculpatului Olteanu Gheorghe de judecare a cauzei în baza procedurii de recunoaştere a învinuirii. Admite cererea formulată de apărătorul inculpaţilor privind amânarea judecării cauzei, pentru prezentarea inculpatului Boşomoiu Gheorghe, punându-i în vedere că la următorul termen de judecată se va proceda la citirea actului de sesizare. Amână judecarea cauzei la data de 25 februarie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 04.02.2016Admite cererea formulată de către apărătorul inculpaţilor, pentru imposibilitate de prezentare la acest termen de judecată din motive de sănătate. Pune în vedere apărătorului inculpaţilor ca pe viitor, să îşi asigure substituirea în cazul în care va mai fi în imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei la data de 04.02.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Admite cererea formulată de către apărătorul inculpaţilor de amânare a judecării cauzei în vederea împăcării părţilor. Amână judecarea cauzei la data de 28 ianuarie 2016, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 12.11.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpaţilor, pentru a-şi pregăti apărarea în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 17.09.2015Admite cererea formulată de inculpatul Boroşanu Gheorghe, pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la data de 17.09.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2015.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015Acordă un termen de judecată pentru lipsă de procedură cu inculpatul Boşomoiu Gheorghe. Se citează inculpatul cu mandat de aducere potrivit art. 265 Cod procedură penală. Amână judecarea cauzei la data de 11.06.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 23.04.2015Admite cererea de amânare formulată de inculpatul Olteanu Gheorghe prin apărător, pentru pregătirea apărării. Se citează inculpatul Boşomoiu Gheorghe cu mandat de aducere, potrivit art. 265 Cod procedură penală. Amână judecarea cauzei la data de 23.04.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 19.02.2015Admite cererea de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de inculpatul Olteanu Gheorghe. Se citează inculpatul Boşomoiu Gheorghe. Amână judecarea cauzei la data de 26.02.2015. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta din 08.01.2015În baza art. 346 alin. 2 şi 4) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 800/P/2012 din 23.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş privind pe inculpaţii BOŞOMOIU GHEORGHE şi OLTEANU GHEORGHE, trimişi în judecată în stare de libertate pentru infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals prevăzute de art. 244 alin.1 şi 2) şi art. 323 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii BOŞOMOIU GHEORGHE şi OLTEANU GHEORGHE şi stabileşte termen de judecată în data de 08.01.2015 pentru când se citează inculpaţii şi partea vătămată. Cu drept de contestaţie pentru procuror şi inculpat în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 06.11.2014.
Incheiere camera preliminara din 06.11.2014