D****** L**** - C* D********* A***
ApelantV**** G********* - C* D********* A***
IntimatM******** M**** - C* D********* A***
IntimatS****** D**** S***** - C* D********* A***
IntimatS* N***** S**
IntimatAdmite apelul declarat de apelanta DL în contradictoriu cu intimata societatea N SRL,împotriva Sentinţei civile nr. 11.182/19.07.2013 pronunţată în dosar nr. 20.420/211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca se care o modifică în sensul că:Admite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta DL în contradictoriu cu pârâta societatea N SRL,şi în consecinţă:Dispune rezilierea convenţiei încheiate la data de 30.09.2009 între DG (antecesorul reclamantei), MM şi SDS, pe de o parte şi societatea N SRL, pe de altă parte.Obligă pârâta sa-i plătească reclamantei echivalentul în lei, la cursul de schimb BNR din ziua plăţii, al sumei de 22.780.10 euro, cu titlu de despăgubiri.Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1127,90 euro (echivalentul sumei de 5.000 lei la cursul de schimb BNR din data de 27.09.2011.Respinge cererea reclamantei privind evacuarea pârâtei de pe terenul anterior menţionat.Menţine restul dispoziţiilor sentinţei, dispoziţii referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei DL şi la anularea, ca netimbrată, a cererii formulate de reclamanţii VG, MM şi SDS.Obligă pârâta să plătească în favoarea Statului suma de 3.767,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.Obligă intimata societatea N SRL sa-i plătească apelantei DL suma de 1.886,72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.Definitivă şi executorie.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2015.
Hotarare 270/2015 din 23.03.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul apelantei. Dispune revenirea cu adresă către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale Cluj-Napoca (fila 50), cu menţiunea suplimentară că în cazul în care nu va da curs solicitării instanţei şi nu va răspunde, cel târziu cu 10 zile înainte de următorul termen de judecată, i se va aplica sancţiunea amenzii judiciare. Amână soluţionarea cauzei pentru data de 23 martie 2015, sala 249, ora 11, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 23.02.2015pentru întocmirea unei adrese la ANRM
Incheiere de sedinta din 15.12.2014Pune în vedere intimatei SC N. SRL să depună la dosar copii certificate după toate cererile formulate în vederea obţinerii autorizaţiilor şi permiselor de exploatare, precum şi copii certificate după autorizaţiile şi permisele de exploatare aferente perioadei 1 septembrie 2009 până la data de 1 octombrie 2012, pentru zona de exploatare de lângă Someş unde se află şi terenul reclamantei. Stabileşte în sarcina intimatei obligaţia de a depune aceste înscrisuri cu minim 5 zile înainte de următorul termen de judecată, de a comunica reprezentantului apelantei copii certificate după aceste înscrisuri, cu respectarea aceleaşi durate de timp. Încuviinţează cererile formulate în probaţiune de către reprezentantul apelantei, respectiv de către reprezentantul intimatei SC N. SRL, cereri privind audierea martorilor C. I., respectiv B. L. Martorul C. I. va fi prezentat fără citaţie. Dispune citarea martorului B. L. la adresa indicată la fila 35 din dosar. Amână soluţionarea cauzei pentru data de 15 decembrie 2014, sala 249, ora 13, pentru când apelanta şi intimata SC N. SRL au termen în cunoştinţă prin reprezentanţii acestora, iar intimaţii potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza II C.pr.civ.
Incheiere de sedinta din 03.11.2014s-a încuviinţat cererea formulată de reprezentantul apelantei privind acordarea unui termen în vederea soluţionării de reexaminare formulate de către apelantă împotriva încheierii pronunţate în şedinţa Camerei de consiliu din data de 8 septembrie 2014
Incheiere de sedinta din 29.09.2014respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de apelanta DL.Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare.
Incheiere de sedinta din 08.09.2014având în vedere depunerea de către apelantă la dosar la acest termen a cererii de ajutor public judiciar, cerere care se impune a fi soluţionată în Camera de consiliu şi de a cărei soluţionare depinde soluţionarea cererii de apel,
Incheiere de sedinta din 30.06.2014