N***** G******
Contestator InculpatN***** V******* F********
Contestator InculpatÎncheierea nr.435/C din 27.VI.2014 -În temeiul art.205 Cpp admite contestaţia formulată de inculpatul Necula Viniciu-Florentin împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.06.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală. Desfiinţează, în parte, încheierea contestată şi rejudecând, în fond: Înlocuieşte măsura arestării preventive cu controlul judiciar cu privire la inculpatul Necula Viniciu-Florentin. În baza art.215 alin.1 C.p.p., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară ori la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; În baza art.215 alin.2 Cpp pe timpul controlului judiciar impune inculpatului să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.215 alin.3 Cpp referitoare la înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive, în situaţia în care încalcă cu rea-credinţă obligaţiile care îi revin. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Necula Viniciu-Florentin, dacă nu este reţinut ori arestat în altă cauză. În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul N***** G****** împotriva aceleiaşi încheieri. În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe contestatorul-inculpat N***** G****** la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu din data de 27.06.2014.
Incheiere masuri preventive faza de UP 435/2014 din 27.06.2014