M***** V*****
InculpatP****** C*********
Parte civilăV******** F****** D*****
Parte civilăS******* M******** C********
Parte civilăCu aplicarea art. 5 NCP Condamnă inculpatul M***** V*****, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. 2 VC.P. - art. 192 al 2 NCP În baza art. 86/1 Cod penal 1968 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 9 ani, calculat conform art. 86/2 Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/4 Cod penal. În baza art. 86 indice 3 Cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 indice 3 alin 1 lit. b,c,d C.p. şi art.86 indice 4 C.p., iar în baza art. 86 indice 3 alin. 1 lit a Cp îl obligă să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune Argeş, la termenele stabilite de consilierii de probaţiune. În baza art. 86/3 alin. 3 c.p. impune condamnatului respectarea obligaţiei de a nu conduce nici un autoturism pe durata termenului de încercare. În baza art. 12 din Lg. nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 şi 2 c.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b c.p., 1968 a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 c.p. În baza art. 19 şi art. 397 C.p.p. rap. art. 1349 C.civ. admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile P****** C********* şi Vasilescu Florin Daniel şi obligă în solidar inculpatul şi partea responsabilă civilmente SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA la plata către cei doi a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale, precum şi la plata către partea civilă P****** C********* – soţul victimei - a sumei de 50.000 euro (echivalentul in lei la data efectuării plaţii) reprezentând daune morale şi la plata către partea civilă Vasilescu Florin Daniel – fiul victimei - a sumei de 50.000 euro (echivalentul in lei la data efectuării plaţii) reprezentând daune morale În baza art. 19 şi art. 397 C.p.p. rap. art. 1349 C.civ. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S******* M******** C********, jud. Argeş şi obligă în solidar inculpatul şi partea responsabilă civilmente SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA la plata sumei de 1831,22 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu avocat Minciunescu Elena, în procedura de cameră preliminară - se va achita anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei. Respinge cererea de prelungire a dreptului de circulaţie pe drumurile publice formulată de inculpat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2015.
Hotarare 34/2015 din 17.03.2015Amână pronunţarea la data de 17.03.2015. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi 10.03.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2015Apreciind că S******* M******** C******** a comunicat toate actele medicale privind pe Pahonţu Tudora în perioada internării 07.06.-13.06.2013 şi până la deces, revine asupra măsurii încuviinţate, respectiv efectuarea rezumatului privind starea de sănătate a victimei, având în vedere că s-ar tinde spre efectuarea unei expertize, dar şi pentru faptul că toate înscrisurile medicale ce au stat la baza certificatului constatator, au fost menţionate în cuprinsul acestuia, iar concluzia s-a tras în baza tuturor acestor înscrisuri. Totodată, respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului care a învederat că solicită termen pentru a depune personal rezumatul privind starea de sănătate a victimei şi a diagnosticului aplicat pe toată durata internării acesteia, întrucât nu înţelege să solicite expertiza medico – legală care să interpreteze actele medicale depuse de S******* M******** C********, acte în baza cărora s-a concluzionat prin Raportul de expertiză medico – legal efectuat în faza de urmărire penală, cauzele decesului. Admite cererea de amânare pentru pregătirea apărării pe fondul cauzei, formulată de apărătorul inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 10 martie 2015, ora 13:00, la solicitarea apărătorului părţilor civile, pentru când toate părţile au termen în cunoştinţă. Calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2015.
Incheiere de sedinta din 24.02.2015Admite cererea. În baza art. 111 alin 6 teza 1 din OUG 195/2002 dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 17.02.2015. În baza art. 111 alin 6 teza 2 din OUG 195/2002 încheierea se comunică şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.02.2015
Incheiere de sedinta din 17.02.2015Încuviinţează pentru inculpat proba cu martorii din acte, respectiv Stroie Laurenţiu şi Popa Elena, proba cu martorul Moiceanu Cătălin, în circumstanţiere, ce solicită a fi citat şi proba cu relaţii de la S******* M******** C********, iar pentru părţile civile încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba cu doi martori pe latura civilă, a căror prezenţă se obligă să o asigure, apreciindu-le admisibile şi concludente. Citează martorii din acte, respectiv Stroie Laurenţiu şi Popa Elena şi martorul Moiceanu Cătălin la adresa indicată în şedinţa publică de apărătorul inculpatului. Pune în vedere părţilor civile prin apărător să asigure prezenţa celor 2 martori pentru următorul termen de judecată. Emite adresă către S******* M******** C********, în sensul de a comunica, în copie conformă cu originalul, dosarul medical privind pe Pahonţu Tudora – victima accidentului rutier, internată la această unitate spitalicească în perioada 07.06.2013-13.06.2013 potrivit FO 6496/278, precum şi un rezumat privind starea de sănătate a pacientei, cu indicarea afecţiunilor/bolilor de care suferea, a diagnosticului complet şi a tratamentului aplicat pe toată durata internării şi până la data decesului. În vederea administrării probatoriului încuviinţat, amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 24.02.2015, ora 12, la solicitarea apărătorilor părţilor. Admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie pe drumurile publice formulată de inculpat. În baza art. 111 alin 6 teza 1 din OUG 195/2002 dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 23.01.2015. În baza art. 111 alin 6 teza 2 din OUG 195/2002 încheierea se comunică şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2015.
Incheiere de sedinta din 20.01.2015Admite cererea. În baza art. 111 alin 6 teza 1 din OUG 195/2002 dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25.12.2014. În baza art. 111 alin 6 teza 2 din OUG 195/2002 încheierea se comunică şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.12.2014.
Incheiere de sedinta din 16.12.2014În temeiul art. 10 Cod proc pen admite cererea de amânare a cauzei pentru lipsă apărare, formulată de inculpatul M***** V*****, apreciind-o întemeiată. Amâna judecarea cauzei la data de 20 ianuarie 2015, pentru când toate părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 9 decembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 09.12.2014Admite cererea. În baza art. 111 alin 6 teza 1 din OUG 195/2002 dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25.11.2014. În baza art. 111 alin 6 teza 2 din OUG 195/2002 încheierea se comunică şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.11.2014.
Incheiere de sedinta din 25.11.2014În baza art. 346 al 2 teza a II a NCPP. Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpat. Constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, nr. 1432/P/2013 din 15.07.2014, privind trimitere în judecată a inculpatului M***** V***** - pentru infracţiunea prev. de art. 192 din Cod penal. Constată legal administrate probele şi efectuată urmărirea penală. Dispun începerea judecăţii pentru infracţiunea prev. de art. 192 din Cod penal. Admite cererea privind prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului pe o perioadă de 30 zile. În baza art. 111 alin 6 teza 2 din OUG 195/2002 încheierea se comunică şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată în Cameră de Consiliu, azi, 21.10.2014.
Incheiere camera preliminara din 21.10.2014