B***** M****
ReclamantV**** V*****
PârâtP****** L****
PârâtB**** E******
PârâtT***** M******
PârâtAdmite acţiunea civilă, având ca obiect: „succesiune, ieşire din indiviziune”, formulată de reclamanta B***** M****, împotriva pârâţilor V**** V*****, P****** L****, B**** E****** şi TUDORA MIHĂIŢA. Constată deschisă succesiunea defunctei Voicu Ioana, decedată la data de 23.04.2005, cu ultimul domiciliu în comuna Poeni, judeţul Teleorman. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din următoarele bunuri imobile: - cota de jumătate din casa din paiantă, cu două camere, hol, acoperită cu tablă, situată în comuna Poeni, judeţul Teleorman (bunul său propriu) la care se mai adaugă o cotă de 1 moştenită în calitate de soţie supravieţuitoare de la defunctul său soţ Voicu Iulică, decedat la data de 20.06.1979, astfel cum rezultă din Certificatul de moştenitor nr. 718/1980 al fostului Notariat de Stat Roşiorii de Vede, în total o cotă de 5/8 din casa menţionată. (Cealaltă cotă din casă de 34 aparţine fiului defunctei, pârâtul V**** V*****, conform certificatului de moştenitor menţionat). - suprafaţa de teren de 2,6500 ha înscrisă în titlul de proprietate nr. 5900633/16.04.1996, din care suprafaţa de 0,1877 mp din acte, respectiv 1.850 mp din măsurători teren intravilan pe care se află casa de locuit menţionată, iar suprafaţa de 2,4623 ha reprezintă teren arabil extravilan, situat în comuna Poeni, judeţul Teleorman. De pe urma defunctei au rămas în calitate de moştenitori, următorii: - reclamanta, în calitate de fiică, care va culege o cotă de 1/5 din masa succesorală menţionată; - pârâta P****** L****, în calitate de fiică, care va culege o cotă de 1/5 din masa succesorală; - pârâta B**** E******, în calitate de fiică, care va culege o cotă de 1/5 din masa succesorală; - pârâta Tudora Mihăiţa, în calitate de fiică, care va culege o cotă de 1/5 din masa succesorală; - pârâtul V**** V*****, în calitate de fiu, care va culege o cotă de 1/5 din masa succesorală a defunctei sale mame, la care se va mai adăuga cota sa succesorală de 3 moştenită de la tatăl său, Voicu Iulică din cota de 1 din casa din paiantă, respectiv 3/8 din casă; Dispune ieşirea părţilor din indiviziunea ce poartă asupra masei succesorale rămase de pe urma defunctei Voicu Ioana, iar în contradictoriu cu pârâtul V**** V***** şi cu privire la cota acestuia de 3/8 din imobilul casă de locuit din masa succesorală. Omologhează raportul de expertiză întocmit de expert Tănase Marin şi atribuie reclamantei B***** M**** casa din paiantă, cu două camere, hol, bucătărie, focar, prispă, acoperită cu tablă, în valoare de 9.600 lei, cât şi suprafaţa de teren intravilan de 0,1877 ha (respectiv 1.850 mp din măsurători) în valoare de 12.000 lei, valoarea totală a masei partajabile fiind de 21.600 lei. În raport de cotele succesorale ale părţilor, reclamanta va fi obligată să plătească celorlalţi moştenitori cu titlu de sulte următoarele sume de bani pentru egalizarea loturilor: - pârâtului V**** V***** suma de 7.200 lei. - pentru fiecare dintre pârâtele P****** L****, B**** E****** şi Tudora Mihăiţa câte 3.600 lei. Ia act că reclamanta a arătat că solicită pe cale separată plata cheltuielilor de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.09.2015.
Hotarare 1067/2015 din 30.09.2015având nevoie de timp pentru a studia actele şi lucrările dosarului în vederea deliberării, instanţa va amâna pronunţarea pentru data de 30.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2015la solicitarea apărătorului ales al reclamantei pentru a lua la cunoştinţă de raportul de expertiză în specialitatea construcţii depus la dosar, urmând ca acesta să fie comunicat şi pârâţilor
Incheiere de sedinta din 08.07.2015faţă de lipsa raportului de expertiză, revenind cu adresă la expert, luând act că acesta s-a deplasat la faţa locului după susţinerile părţilor
Incheiere de sedinta din 24.06.2015pentru emiterea adresei în vederea întocmirii raportului de expertiză de către expertul desemnat, Tănase Marin, luând act că s-a achitat onorariul şi s-au depus obiecrtive
Incheiere de sedinta din 27.05.2015pentru administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei B**** E****** care nu doreşte stingerea litigiului pe cale amiabilă, parte lipsă pentru care s-a depus interogatoriul formulat de reclamantă prin apărător ales pentru formulare de obiecitve pentru expertiza în construcţii solicitată şi încuviinţată reclamantei
Incheiere de sedinta din 22.04.2015pentru administrarea probei cu interogatoriul pârâţilor, pârâta lipsă B**** E****** urmând să fie citată cu această menţiune, discuţia asupra probei cu expertiză urmând să fie prorogată pentru termenul următor după administrarea probei cu interogatoriu
Incheiere de sedinta din 11.03.2015la solicitarea apărătorului ales al reclamantului pentru a mai încerca stingerea litigiului pe cale amiabilă, în caz contrar citând pârâţii lipsă cu menţiunea prezentării la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 11.02.2015lipsă d e procedură cu pârâţii
Incheiere de sedinta din 10.12.2014la cererea părţilor pentru a încheia tranzacţie în cauză
Incheiere de sedinta din 29.10.2014