Dosar 205/333/2014 din 15.01.2014

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 alin. 1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 205/333/2014
Data dosar:
15.01.2014
Instanta:
Judecătoria Vaslui
Departament:
JUDVS
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 alin. 1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.06.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Condamnare

    În baza art.396 al. 2 Noul Cod procedură penală raportat la art. 5 Noul Cod penal condamnă pe inculpatul C****** N***, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.336 al.1 Noul Cod penal (art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/02 republ.-vechea reglementare), cu aplicarea art. art.74 al.1 lit.a,c, al.2 - art.76 lit.e Cod penal anterior şi a art.396 al.10 N.C.pr.pen. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II, lit.b C.pen. în condiţiile prev. de art.71 C.pen. În baza art. 81 Cod penal raportat la art. 5 Noul Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului şi fixează termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, conform art. 82 Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Vechiul Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.71 al.5 C.pen, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale, suspendă executarea pedepsei accesorii aplicate. Analizând global, constată că legea penală veche este mai favorabilă. În baza art. 274 al. 1 Noul Cod procedură penală obligă pe inculpatul C****** N*** la plata către stat a sumei de 500 lei-cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.06.2014.

    Hotarare 1329/2014 din 11.06.2014
  • Sedinta din data de 28.05.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet amânare pronunţare
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la 11.06.2014

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.05.2014
  • Sedinta din data de 13.05.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal+spec.prop.int,minori,anticoruptie
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 28.05.2014 pentru a da posibilitatea inculpatului, prin apărătorul ales, să depună concluzii scrise

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2014
  • Sedinta din data de 29.04.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal+spec.prop.int,minori,anticoruptie
  • Amână cauza

    Amână cauza la 13.05.2014, la cererea apărătorului inculpatului pentru a se prezenta în instnţă inculpatulpentru a-şi preciza poziţia procesuală

    Incheiere de sedinta din 29.04.2014
  • Sedinta din data de 07.04.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal+spec.prop.int,min,ant cam.prelim.
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.4450/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui privind pe inculpatul C****** N*** pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l, prevăzută de art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/02 republ, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C****** N***. Stabileşte termen de judecată la Completul C1 penal la data de 29.04.2014, termen care va fi comunicat procurorului şi inculpatului. Definitivă Pronunţată în camera de consiliu, azi, 07.04.2014.

    Incheiere camera preliminara din 07.04.2014
  • Sedinta din data de 18.02.2014 la ora 08:30

    Complet: Complet 1 penal+spec.prop.int,minori,anticoruptie
  • Amână cauza

    Având în vedere dispoziţiile art. 6 din Lg. 135/2010 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală, conform cărora cauzele aflate în curs de judecată, în primă instanţă, la data intrării în vigoare a legii noi, în care nu s-a început cercetarea judecătorească, se soluţionează de instanţa competentă, potrivit regulilor prevăzute de legea nouă şi cum în prezenta cauză nu s-a început cercetarea judecătorească, prezentul dosar urmează a fi trimis în procedura de cameră preliminară pentru a fi îndeplinite obligaţiile prevăzute de lege referitor la această etapă procesuală, urmând ca inculpatul să primească înştiinţările potrivit Noului Cod de procedură penală.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD