S********* Î********* P************* A****** M*******
ReclamantC******* N******* " I** C* B********
PârâtM********* P****** P*** P*****
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 704/07.05.2014 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr. 2077/109/2014 al Tribunalului Argeş, în sensul că se va trece în mod corect numele reclamantei ca fiind acela de „BĂNICERU LUMINIŢA” în loc de „BĂNICERU NICOLETA” cum greşit s-a trecut. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.06.2014, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.06.2014Admite acţiunea. Obligă pârâtul Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu” Piteşti să plătească reclamanţilor şi intervenientei, diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal prin acordarea sporului de 15% pentru condiţii periculoase sau vătămătoare începând cu data de 1-01-2010 şi până la data de 07.05.2014, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, în măsura în care au desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii. Obligă pârâtul Municipiul Piteşti, prin primar, să vireze pârâtului de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor acordate. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.05.2014, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Hotarare 704/2014 din 07.05.2014