B****** O*****
Contestator CondamnatAdmite contestaţia formulată de contestatorul condamnat B****** O*****, împotriva sentinţei penale nr. 672 NCPP din 02.04.2014 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 2077/245/2014*, sentinţă pe care o desfiinţează integral. Rejudecând cauza: Admite cererea de contopire de pedepse formulată de petentul-condamnat B****** O*****. I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani închisoare pedeapsă principală aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală nr. 662/04.10.2005 a Tribunalului Iaşi, modificată prin decizia penală nr. 119/20.04.2006 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia nr. 7079 din 05.12.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: a) - pedeapsa principală de 6 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 2, 3, 5 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 şi art. 75 lit. a Cod penal din 1969, cu reţinerea disp. art. 74 lit. a, c Cod penal din 1969 rap. la art. 76 lit. a şi art. 80 Cod penal din 1969; b) – 4 luni închisoare pentru săv. infr. de emiterea unei file CEC fără autorizarea trasului prev. de art. 84 pct. 1 din Legea nr. 59/1934 asupra CEC – ului cu aplic. art. 41 alin. 2 şi cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. a, c rap. la art. 76 lit. e Cod penal din 1969 (fapte comise în perioada iulie – august 2004). II. Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sent. pen. nr. 662/04.10.2005 a Tribunalului Iaşi, modificată prin decizia penală nr. 119/20.04.2006 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia nr. 7079 din 05.12.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, sunt concurente cu infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 2, 3 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 (fapte comise în perioada 2001 - 2004), pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare prin sent. pen. nr. 564/24.02.2010 a Judecătoriei Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin dec. pen. nr. 4/17.12.2013 a Tribunalului Iaşi. În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. 2 coroborat cu art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969, contopeşte pedepsele de 6 ani închisoare, 4 luni închisoare şi 7 ani închisoare, mai sus identificate, în pedeapsa închisorii cea mai grea, de 7 (şapte) ani închisoare. Constată executată în parte pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani închisoare, respectiv, de la 03.09.2004 la 27.05.2008, rămânându-i de executat un rest de 1 an şi 828 zile închisoare. III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare pedeapsă principală aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală nr. 1160/08.06.2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 1703R/05.12.2012 a Curţii de Apel Galaţi, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, şi înlătură sporurile aplicate, după cum urmează: a) - pedeapsa principală de 4 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969, 37 lit. a Cod penal din 1969, art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod proc. pen. din 1968 (fapte comise în perioada mai – august 2010), pedeapsă stabilită prin sent. pen. 1160 din 08.06.2012 a Judecătoriei Brăila; b) – 8 luni închisoare pentru săv. infr. de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal din 1969 rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2, 37 lit. a Cod penal din 1969, art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod proc. pen. din 1968 (fapte comise în perioada mai 2010 – august 2011), pedeapsă stabilită prin sent. pen. 1160 din 08.06.2012 a Judecătoriei Brăila; c) – 4 ani închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal din 1969, art. 41 alin. 2, art. 37 lit. b Cod penal din 1960, pedeapsă stabilită prin sent. pen. 1763 din 09.11.2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin dec. pen. nr. 203/16.02.2012 a Curţii de Apel Bacău, fapte comise în perioada oct. 2010 – ianuarie 2011; d) – 1 an închisoare stabilită pentru participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 31 alin. 2, rap. la 290 Cod penal din 1969 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968 şi art. 37 lit. b Cod penal din 1969, pedeapsă stabilită prin sent. pen. 1763 din 09.11.2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin dec. pen. nr. 203/16.02.2012 a Curţii de Apel Bacău, fapte comise în perioada oct. 2010 – ianuarie 2011; e) - înlătură sporul de 3 luni închisoare aplicat prin sent. pen. 1160/08.06.2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 1703R/05.12.2012 a Curţii de Apel Galaţi; f) – restul de 828 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 662/06.10.2005 a Tribunalului Iaşi, modificată prin decizia penală nr. 119/20.04.2006 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia nr. 7079 din 05.12.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală; g) – înlătură sporul de 9 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 1160/08.06.2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 1703R/05.12.2012 a Curţii de Apel Galaţi. Constată concurenţa infracţiunilor pentru care a fost condamnat prin sent. pen. nr. 1160/08.06.2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia penală nr. 1703R/05.12.2012 a Curţii de Apel Galaţi şi prin sent. pen. 1763 din 09.11.2011 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin dec. pen. nr. 203/16.02.2012 a Curţii de Apel Bacău (punctele a), b), c), d)). În temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. 2 coroborat cu art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969, contopeşte pedepsele de 4 ani închisoare, 8 luni închisoare, 4 ani închisoare şi 1 an închisoare, mai sus identificate, în pedeapsa închisorii cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, sporită la 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni închisoare. IV. Constată că infracţiunile de la punctul III lit. a, b sunt săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare de la punctul II din prezenta. Contopeşte pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani şi 3 (trei) luni închisoare, de la punctul III, cu restul rămas neexecutat de 1 an şi 828 zile închisoare, din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată la punctul II din prezenta, petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 3 luni închisoare, sporită la 6 (şase) ani închisoare, pedeapsă pe care petentul urmează a o executa. Total pedeapsă rezultantă de executat pentru B****** O***** – 6 (şase) ani închisoare. Menţine pedeapsa accesorie constând în aceea că, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal, îi sunt interzise condamnatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal din 1969. Menţine starea de deţinere a petentului condamnat şi deduce din pedeapsa aplicată perioada executată, respectiv, de la 14 martie 2011 la zi. Dispune retragerea mandatelor de executare emise în baza sentinţelor penale nr. 564/24.02.2010 a Judecătoriei Iaşi, nr. 662/2005 a Judecătoriei Iaşi, nr. 1160 a Judecătoriei Brăila şi nr. 1763/09.11.2011 a Judecătoriei Bacău şi emiterea unui nou mandat potrivit prezentei.
Hotarare 277/2014 din 30.10.2014În baza art. 391 alin. 2 NCPP, amână pronunţarea la data de 30.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2014În baza art. 391 alin. 1 NCPP, stabileşte pronunţarea la data de 29.10.2014.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014Faţă de lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, amână cauza la data de 22.10.2014, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 15.10.2014Amână judecata faţă de lipsa contestatorului şi ataşarea înscrisurilor dispuse de instanţa de judecată
Incheiere de sedinta din 18.09.2014