O****** G*******
InculpatO****** G************ A****** L* U** I********
Inculpats.p.165/2014.În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. penală stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului O****** G******* ( sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev.şi ped. de art. 336 alin. 1 C. pen.. În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Conform art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Ialomiţa. În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei (din care 800 lei aferente urmăririi penale şi 200 lei aferente judecării în primă instanţă) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.10.2014.
Hotarare 165/2014 din 07.10.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 235/P/2014 din 24.06.201 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni privind pe inculpatul O****** G******* (fiul lui Marin şi Vasilica , născut la 06.05.1956 în comuna Jilavele, judeţul Ialomiţa , domiciliat în Municipiul Urziceni, str.Calea Bucureşti nr.55, Bl.OC 2, et.4, ap.17, judeţul Ialomiţa, cetă?enie română, studii liceale, electrician, căsătorit, fără antecedente penale ), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul inculpatul O****** G******* (fiul lui Marin şi Vasilica , născut la 06.05.1956 în comuna Jilavele, judeţul Ialomiţa , domiciliat în Municipiul Urziceni, str.Calea Bucureşti nr.55, Bl.OC 2, et.4, ap.17, judeţul Ialomiţa, cetă?enie română, studii liceale, electrician, căsătorit, fără antecedente penale ). Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 18 august 2014.
Incheiere camera preliminara din 18.08.2014